Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, luni, că susține câteva propuneri privind accesul publicului la evenimente. Oficialul a anunțat că va înainta propunerile la grupurile de lucru interministeriale anunțate de premierul Florin Cîțu. Atfel, sunt prevăzute patru variante pentru accesul publicului la evenimente. Trei sunt posibilitățile incluse în certificatul verde digital la nivel european. A patra se referă la o testare rapidă la fața locului, chiar înainte de eveniment.
„Doar cei care nu pot prezenta dovada vaccinării, a unui test negativ efectuat cu maximum 48 de ore sau prezentarea unui document medical care să ateste că participantul la eveniment a trecut deja prin boală și s-a imunizat, doar aceia să fie testați rapid înainte de evenimentul respectiv”, a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu.
Bogdan Gheorghiu a spus că unele state au dezvoltat deja aplicații pentru testarea la fața locului. „Dacă ne uităm în Vest, vedem că acolo s-au dezvoltat aplicații pe mobil. În 15 minute primeai rezultatul”.
Ministrul Culturii spune că scopul discuțiilor între ministere este elaborarea unor „norme clare”. Acestea trebuie să ofere predictibilitate după 1 iunie. Vorbim de termenul avansat de premier pentru „revenirea la normalitate”.
„Am decis constituirea unui comitet format din reprezentanți ai tuturor ministerelor. Sarcina acestuia este pregătirea revenirii la normalitate a României începând cu 1 iunie 2021. Această structură va funcționa sub coordonarea prim-ministrului și va colabora cu reprezentanți ai asociațiilor și patronatelor. 1 iunie este prima bornă pentru revenirea treptată la normalitate după perioada pandemiei COVID-19. (…) Lucrurile încep să se stabilizeze din perspectiva situației epidemiologice. Iar campania de vaccinare evoluează foarte bine.”, a afirmat premierul Florin Cîțu.
One thought on “Patru variante pentru accesul publicului la evenimente”