Urșii care intră în localități vor putea fi uciși

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, 21.07.2021, Ordonanța de Urgență privind intervenția în cazul atacurilor urșilor. Actul normativ reglementează modul de intervenție imediată împotriva urșilor aflați în intravilanul localităților. Astfel, intervența se va efectua gradual prin alungare/capturare/relocare sau extragerea prin împușcare sau eutanasierea exemplarului de urs.

Potrivit ordonanței, la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale se va constitui o echipă de intervenție imediată care este condusă de primar sau de viceprimar. Acestora li se mai adaugă:

– personalul structurilor de jandarmi competente teritorial, aflat în serviciu în zona unde a fost semnalată prezența exemplarului de urs;

– personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului care a încheiat contract de permanență cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de ordonanța de urgență, în zona unde s-a produs evenimentul;

– medicul veterinar.

Situațiile în care ursul poate fi ucis

Urșii aflați în intravilanul localităților vor fi extrași prin eutanasiere sau împușcare în următoarele situații:

– dacă intervențiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării și relocării nu dau rezultate și gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului;

– dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparținând acestora sunt puse în pericol;

– dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;

– în cazul în care ursul vizat se rănește în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform ordonanței de urgență;

– dacă ursul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții;

 – dacă ursul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

BNR lansează o monedă de aur la 200 de ani de la nașterea lui Ion C. Brătianu

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 2 august 2021, o monedă din aur cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion C. Brătianu. Aversul monedei redă monumentul dedicat lui Ion C. Brătianu, din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea […]
Monedă de aur

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!