Cred, sunt din ce în ce mai convins, că Mihai Bădescu ar fi trântit în seara asta, la nici 24 de ore de la trecerea sa Dincolo, un spumos articol despre reacțiile unora și altora la… moartea sa. Cu umorul său de o aciditate prea subtilă uneori, suficientă pentru ca unii să se trezească direct arși, cu penița sa extrem de subțire cât să zgârie până la a lăsa cicatrici de neșters pe obrazul prea gros a prea multor parveniți de nicăieri în viața publică, Mihai Bădescu ar fi taxat acum elegant, dar fără menajamente, ipocrizia crocodililor care se prefac că îl plâng. Ar fi ieșit niște Șoapte Reci de toată pomina.
Mi-l și imaginez privindu-i cu zâmbetul său de băiat de lume și spunându-mi, așa cum o mai făcea câteodată „Îi vezi, Florică? Uită-te la ei și-ți zic eu de unde vin!”. Apoi începea să-mi povestească despre fiecare cam ce hram poartă, care e din lanul cu securiști, care din lanul cu masoni, care din lanul mult prea îmbelșugat cu Neica Nimeni, pe șpăgi, corupție, combinații și amantlâcuri. Dacă și-a notat pe undeva tot ce știa și nu a scris niciodată, atunci județul ăsta ar trebui ars până la brazdă și reînființat.
Mi-l imaginez, fără a-l considera așa cum îl etichetează prea mulți, niște unii care nici ei nu duc paharul la ureche, stând acum cu un șpriț de Topoloveni sau o Fetească Regală de la el de la Ștefănești în mână și amuzându-se copios de „lacrimile” vărsate în online de unii și alții.
Omul Mihai Bădescu a murit la 52 de ani. Dumnezeu să îl aibă în paza Lui. Jurnalistul piteștean Mihai Bădescu nu a murit pentru că, așa cum foarte frumos a scris cineva pentru care, culmea, nu a lucrat niciodată, el este un nume și o semnătură de referință în presa argeșeană. O presă sufocată de scribi anonimi, practicanți de nimic serios și alergători fără palmares la competiții inexistente de copy paste. Sau, mai grav, de jurnaliști veritabili care și-au dat pentru doi lei profesionialismul pe mercenariatul politic. Indivizi care pentru a se putea ridica până la glezna lui Mihai Bădescu ar trebui să se mai nască o dată, dar într-o altă eră a presei. Diferența dintre ei și Mihai Bădescu este că, așa cum, repet, frumos s-a scris, el e un nume și o semnătură. Da, și Mihai Bădescu a avut până ieri obligațiile lui contractuale și parti pris-urile lui, dar mai înainte de asta a devenit. A devenit jurnalist.
De ce am scris toate astea? Pentru că Mihai Bădescu chiar merită. Și mai merită ceva, ca acolo unde a plecat noaptea trecută să i se dea să facă un ziar pentru îngeri, merită și asta, de draci a avut parte din plin pe lumea asta.
Foarte frumos. Dumnezeu să.l odihnească în pace.
Dumnezeu să-l aibă în paza Lui!