Transporturi

Internațional Lazăr Company a fost declarată Transportatorul Anului 2020 în România

Internațional Lazăr Company
Internațional Lazăr Company – Romanian Transport Company of the Year 2020

Compania din Argeș a câștigat competiția Romanian Transport Company of the Year 2020, fiind premiată în cadrul Galei Ziua Cargo, ce s-a desfășurat pentru prima dată online, la începutul lunii decembrie. De asemenea, societatea controlată de omul de afaceri Ion (Benone) Lazăr a primit și Premiul Special pentru Siguranță Rutieră.

Locul al doilea a fost adjudecat de compania Speed Line Impex, din Arad, iar pe locul trei s-a plasat compania bihoreană Marvicon.

La categoria flote mici, câștigătoare a fost compania AC Mobile, din Suceava, care a obținut, de asemenea, Premiul pentru Popularitate, fiind cea mai votată firmă de către cititorii revistei Ziua Cargo.

Premiul Special pentru Stabilitate Financiară a fost acordat companiei Speed Line Impex, iar Premiul Special pentru Siguranță Rutieră a mers la International Lazăr Company.

Premiul pentru Responsabilitate Socială a fost acordat unui grup de firme, care au inițiat proiectul Transportatorii Bucuriei.

Gala Ziua Cargo s-a desfășurat în cadrul primei expoziții online dedicate pieței de transport și logistică, Ziua Cargo Virtual Show.

Mai trebuie menționat că Internațional Lazăr Company nu e la prima decernare a titlului de Transportatorul Anului în România, compania din Argeș fiind printre „abonații” la acest titlu de onoare al branșei.

Finanțarea drumului expres Craiova-Pitești este pe masa Comisiei Europene

Ministerul Transporturilor a anunțat finalizarea procesului de evaluare, contractare şi de transmitere la Comisia Europeană a proiectului „Drum expres Craiova Piteşti”. Obiectivul general al contractului de finanţare „Drum expres Craiova-Piteşti” îl reprezintă crearea unei căi de comunicaţie moderne între oraşele Craiova şi Piteşti, cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei.

Prin implementarea acestui proiect se va realiza legătură între cele două ramuri ale coridorului TEN-T Core Rin-Dunăre din România, asigurându-se astfel creşterea siguranţei utilizatorilor şi îmbunătăţirea competitivităţii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economica în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieţei interne cu scopul de a crea condiţiile pentru creşterea volumului investiţiilor, promovarea transportului durabil si a coeziunii in reţeaua de drumuri europene, transmite Ministerul Transporturilor. De asemenea, proiectul „Drum expres Craiova-Piteşti” va deservi în condiţii bune traficul de tranzit internaţional, de mărfuri si persoane de pe teritoriul României, asigurând mobilitatea si conectivitatea regiunii sud-vestice a ţării cu reţeaua naţională TEN-T Core.

Obiectivul specific al contractului de finanţare este reprezentat de construcţia unui drum expres în lungime de 121,185 km de 2 x 2 benzi, 10 noduri rutiere, 75 poduri şi pasaje şi 26 intersecţii denivelate fără acces, precum şi 3 baze întreţinere si deszăpezire, 4 spatii de servicii şi 4 parcări de scurtă durată.

Valoarea totală a proiectului este de 4.933.925.482,39 lei, din care valoarea totală eligibilă, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, este 4,162,020,930.76 lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată – 3,537,717,791.19 lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 624,303,139.57 lei va fi finanţată din bugetul beneficiarului). Perioada de implementare este 61 luni, respectiv între 1 decembrie 2018 şi 31 decembrie 2023.

„Chiar dacă este final de an pregătirea documentelor pentru obţinerea finanţării europene rămâne una dintre priorităţile noastre principale. Nu ne mai permitem să pierdem nicio zi care să întârzie realizarea unor proiecte precum <Drumul expres Craiova-Piteşti>. Au fost prea multe şanse ratate în ultimii ani când, din cauza lipsei de viziune a unor miniştri şi indolenţei şi incompetenţei unor funcţionari, proiectele de infrastructură au rămas de multe ori simple desene frumos colorate plimbate prin studiourile de televiziune. Dacă vrem rezultate concrete trebuie să existe implicare maximă de la nivelul conducerii până la ultimul funcţionar care participă la realizarea proiectelor de infrastructură. Asta am cerut şi mă asigur în fiecare zi că mesajul meu a fost înţeles”, a declarat ministrul Cătălin Drulă.

Încep expropierile pe Tronsonul 5 al Autostrăzii Pitești – Sibiu

Guvernul a hotărât în ședința de miercuri, 30 decembrie 2020, declanșarea procedurilor de expropriere pentru două tronsoane de drum de mare viteză foarte importante pentru argeșeni. Astfel, este vorba despre declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Sibiu Pitești” – Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, aflate pe raza localităților Budeasa, Curtea de Argeș, Mălureni și Municipiul Pitești, din județul Argeș. Contractul pentru acest tronson de 30 km din autostrada A1 Sibiu – Pitești a fost semnat în luna mai, la sediul Instituției Prefectului Argeș. Durata contractului este de 120 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare, 48 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie.

În același timp, Guvernul a hotărât miercuri modificarea și completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 204/2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres Craiova – Piteşti şi legăturile la drumurile existente”, tronsonul 1, aflate pe raza localităţilor Craiova, Ghercești, Pielești şi Robănești, din judeţul Dolj. Lucrarile la Drumul Expres DX12 Pitești-Craiova sunt avansate, în special pe Tronsonul 2, de circa 40 de km, unde progresul fizic este de aproximativ 70%. Drumul expres DX12 este împărțit în patru loturi și are o lungime totală de 121 de km.

Mai multă siguranță pe viitoarele autostrăzi ale României

Noul ministrul al Transporturilor, Cătălin Drulă, vrea ca autostrăzile care vor fi construite în România să aibă mai mult spațiu între banda de circulație și parapetul median, anunță Digi24. Ordinul de ministrul care modifică normele tehnice privind proiectarea drumurilor a fost semnat miercuri, 30 decembrie.

„Viitoarele autostrăzi din România vor avea mai mult spațiu între banda de circulație și parapetul median. Astăzi am semnat ordinul de ministru care modifică Normele tehnice privind proiectarea drumurilor. E o poveste interesantă cu final fericit care a început în iunie și la care au contribuit de atunci specialiștii companiei de drumuri și ai ministerului, iar mie astăzi mi-a revenit doar sarcina formală de a încheia procesul”, precizează ministrul Transporturilor. Plecând de la observația că parapetul median este prea aproape de banda de circulație pe autostrăzi, în iunie acesta a scris un material în care analiza comparativ normativele de proiectare privind amplasarea parapetelor centrale de pe autostrăzile din România și alte țări, notează Mediafax.

Specialiști din CNAIR au preluat atunci observația și propunerea, susține Drulă. Au discutat-o în forumurile tehnice și au propus o modificare a normelor actuale. „Luna aceasta, înainte de a prelua eu mandatul, a fost pus în consultare publică ordinul de ministru, astfel că am găsit tot procesul la final. Azi am semnat ordinul, ceea ce înseamnă că pe autostrăzile viitoare (care nu au încă proiect tehnic de execuție finalizat) vom scăpa de senzația de înghesuială. Le mulțumesc celor care au muncit în aceste luni la această mică modificare care va un impact totuși semnificativ în confortul și siguranța rutieră pe autostrăzile viitoare”, a mai spus Cătălin Drulă, care a preluat recent șefia Transporturilor.

Subscribe US Now

error: Content is protected !!