„We will rock you” – de vorbă cu Liliana Murguleț, inspector școlar general al ISJ Argeș
Poate vă miră titlul de mai sus, dar celebra melodie „We will rock you” a nu mai puțin faimoasei trupe britanice Queen este tonul de apel de pe telefonul mobil al Lilianei Murguleț, inspectorul școlar general al ISJ Argeș, un om care își dorește să miște lucrurile și oamenii din învățământul argeșean, ca să parafrazez titlul cântecului amintit. Când am întrebat-o dacă e rockeriță mi-a răspuns: „sunt… mai multe” și, da, Liliana Murguleț pare să fie un amalgam de mai multe personalități într-una singură, nu în sensul patologic al expresiei, ci în acela că este o persoană capabilă să înțeleagă și să se transpună în posturi și situații diferite, dar și să analizeze și să găsească soluții mai multor probleme dacă nu concomitent atunci în foarte scurt timp.
Veniți din București, de la alt nivel, cum ați găsit învățământul argeșean, comparativ cu cel din Capitală?
- Ca să fiu sinceră l-am găsit întors în timp sau rămas blocat undeva în urmă, în timp, din multe puncte de vedere, prea multe.
Ce e mai bine sau ce e diferit la București față de Argeș?
- Acolo nu se simte presiunea și intervenția, hai să nu zic a politicului, ci a UAT – urilor (n.r. Unități Administrativ Teritoriale) adică a primăriilor de sector și a celei generale, în viața școlii, în actul de învățământ. Aici am întâlnit și așa ceva.
Administrația din Pitești mi-a dat ignor
Da, dar școlile aparțin administrației locale.
- Da, aparțin, dar ca implicare materială, nu și ca act de învățământ și ca management educațional. Gândiți-vă că vin din Sectorul 4 care nu e cel mai fericit sector din București și tot se făceau foarte multe lucruri pentru copii, inlcusiv din partea Primăriei Generale. Acolo administrațiile acordă premii substanțiale elevilor cu rezultate și profesorilor care îi pregătesc, se subvenționează tabere, se fac multe lucruri care să răsplătească și să motiveze performanța școlară, atât a elevului, cât și a profesorului.
La Pitești sau în Argeș nu e la fel?
- Stiți ce am întâlnit la Pitești? Ignorare totală, administrația din Pitești mi-a dat ignor, cum se spune acum. Și nu mă refer doar la performanța școlară, ci la situația unor școli. A trebuit să aplicăm noi pe Ordonanța 144 pentru a obține bani pentru școli care au fost lăsate baltă de Primărie și care trebuie ajutate pentru că altfel nu se mai poate.
Chiar așa?
- Gândiți-vă că sunt câteva școli în Pitești, atenție, în Pitești, nu la țară, care au fost abandonate total. Nu-mi să cred în ce condiții se învață acolo.
În centrul STS de la Teiuleanu nu s-a putut lucra de frig
Exemple concrete ne puteți oferi?
- Da, de exemplu la Teiuleanu centrala termică are probleme din 2014 și n-a interesat pe nimeni, era treaba administrației locale să rezolve problema. Sunt condiții îngrozitoare acolo.
Ca în comunism când eram elevi și nu aveam căldură în clase?
- Cam așa ceva. Acolo s-a făcut acel centru al STS, s-au oferit două săli pentru acel call center dedicat pandemiei. Ei bine, oamenii ăia nu au putut lucra din cauza frigului, nici ei, nici aparatura lor, ca să vă dați seama cum e acolo. Dacă puneau convectoare, aeroterme sau calorifere le pica rețeaua ellectrică, iar nu se putea lucra. Înțelegeți ce probleme grave avem?
În mediul rural s-au cheltuit bani fără nicio logică
Prin mediul rural sau în orașele mici ce ați găsit?
- Acolo am găsit cheltuieli făcute fără nicio logică și fără nicio legătură cu realitatea în care trăim, cheltuieli care nu aveau nicio legătură cu învățământul online. Sigur s-au făcut doar pentru a plimba niște bani care trebuiau să ajungă unde trebuie.
Deja vorbim de lucruri grave.
- Da. O directoare nouă la o unitate de învățământ unde în condiții normale se oferă și masă s-a dus și ea să vadă ce are pe acolo și a gasit full de produse cumpărate, produse perisabile, cumpărate în timpul învățământului online. S-a apucat să facă liste pentru că multe se îndreptau spre termenul de expirare ca să le doneze, să le ofere unor centre sociale. Vă dați seama că cei din localitatea respectivă, adminsitrația, le-au luat doar ca să cheltuie banii și au uitat de ele acolo.
Directorul de școală trebuie să-și dorească să facă management eficient
Ați schimbat recent o serie de directori, cum a fost? Care au fost reacțiile?
- A fost foarte bine, ați văzut că am schimbat mai puțin de o treime din directorii cărora le expiraseră contractele. Au fost directori care au venit la mine și cu argumente valide mi-au spus că doresc să mai rămână pentru că au proiecte în derulare și vor să continue și care, oricum, aveau un managemnet eficient și au rămas. Au fost și directori care nu au spus nimic și după ce au fost schimbați s-au supărat. Păi, primul lucru pe care trebuie să-l faci ca să fii director este să-ți exprimi intenția în sensul acesta pentru că niciunuia dintre noi nu i se cuvine ceva din cer așa. Și nici nu se omorau să-și dorească un management eficient, funcția și atât.
Au fost încercări de corupere, vi s-a oferit șpagă, ca să fiu direct, fie pentru a ajunge director, fie pentru a rămâne?
- Să știți că am primit destule teste, ca să le zic așa, de când sunt în funcție. Nu mi s-a oferit nimic în mod direct, dar au fost situații în care discret așa mi s-a dat de înțeles. Se pare că exista în trecut obiceiul acesta și nu mă refer doar la bani sau lucruri, ci și la alte modalități de a ți se cere recunoștința în funcție de cine era în biroul acesta. De exemplu, am scos canapeaua din camera de alături pentru că eu nu am nevoie de ea. Am refuzat întotdeauna și voi continua să refuz orice înseamnă un act de corupție, eu vin lumea performanței, nu a corupției.
Ce-i trebuie, ce-i va trebui învățământului argeșean pentru a recupera timpul pierdut?
- Oameni de calitate, capital, investiții, infrastructură. Dar înainte de toate îi trebuie oameni de calitate și aici mă refer la cadrele didactice. Când vom avea dascăli performanți în toate școlile și infrastructura didactică necesară pentru a-i ajuta să fie performanți atunci vom avea și un învățământ performant și de calitate. Eu sper că am demarat deja acest proces și mai sper să îl pot duce măcar până în punctul în care va deveni ireversibil, din care nu va mai fi cale de întors, dacă nu cumva să-l duc chiar până la capăt.