Ministrul Muncii: Pensiile mici vor crește mai repede

Ministrul Muncii a declarat că există anomalii asupra sistemului de pensii. De aceea scopul recalculării celor 5 milioane de venituri în următoarea perioadă este acela de a crește pensiile foarte mici. Raluca Turcan a precizat că în sistemul judiciar au existat perioade în care contributivitatea a fost minimă. Din acest motiv motiv în unele cazuri o foarte mare parte din sume sunt susținute din bugetul de stat.

Dincolo de pensia de peste 18.000 de lei, din aceasta se susțin din bugetul de stat 17.000 de lei. Banii din contributivitate sunt în jur de 2.000 de lei. Magistratul ar fi putut să aibă pensie de 2.000 de lei, după aceste calcule, este exemplul dat de ministru.

„În sistemul judiciar au fost create mai multe anomalii, nu de noi, ci de cei care ne critică. Au existat diferențe între legea salarizării și pensiilor, în funcție de momentul în care au intrat în sistem. Au existate perioade în care contributivitatea a fost minimă. Aceste anomalii își pun amprenta asupra sistemului de pensii. Pe fond, nu are nicio legătură cu justiția. Cu calm am solicitat propuneri din partea sistemului. Avem rigoarea de constituționalitate și propuneri din partea sistemului, astfel încât să nu depopulăm sistemul”, a spus Raluca Turcan.

Se înceracă eliminarea inechităților

Despre finalul procesului de recalculare a pensiilor, ministrul Muncii a precizat că scopul este ca pensiile foarte mici să crească mai repede. „Finalitatea va fi următoarea: avem sistemul public de pensii, în care avem etapa de evaluare. Ulterior vom veni cu o nouă formula de recalculare a tuturor pensiilor și în maxim un an și jumătate vom avea toate cele 5 milioane din sistemul public de pensii recalcultate. Astfel încât să reducem inechitățile și cele mai mici să crească mai repede”.

„În materie de pensii speciale, trebuie să găsim acele variante care să permită apropierea acestor pensii speciale de partea de contributivitate. Inclusiv în sistemul judiciar, să ținem cont de jurisprundență”, a mai precizat ministrul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Dacia Dokker înlocuită de Renault Express Van

Renault a decis să nu mai continue producția modelului Dacia Dokker. Noua generație din gamă folosește sigla Renault, oferă mai multe echipamente și are un preț mai mare, care poate fi negociat. Sub numele de Renault Express Van, noul model a sosit în România, fiind cu numai 600 de euro […]
Renault Express Van

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!