
Proaspăt anunțat drept candidat comun PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, piteșteanul Cătălin Cîrstoiu, medic ortoped și manager de 15 ani al Spitalului Universitar din București, pleacă din start în cursa electorală cu handicapul de a avea atârnate de gât două pietre de moară și-un bolovan. Numele acestora sunt Gabriela Firea, Sebastian Burduja și Rareș Bogdan, primii doi urmând să fie coordonatorii campaniei doctorului Cătălin Cîrstoiu, iar al treilea, comunicatorul acestuia pe perioada bătăliei electorale. În inteligența lor politică care tinde asimptotic la zero, numiții Ciolacu și Ciucă, un fel de fiii ploii, nici nu-i puteau o echipă mai nefastă candidatului lor la fotoliul de primar al Bucureștiului. În primul rând, cât de dedicați vor fi oare în a-l sprijini cu adevărat pe Cătălin Cîrstoiu chiar cei care probabil îl urăsc profund în sufletul și mintea lor tocmai pentru că le-a luat locul mult visat, acela de posibil viitor primar de Capitală, și mă refer aici la Burduja și, mai ales, la Gabriela Firea? Și cum să-l alegi drept comunicator tocmai pe Rareș Bogdan, cel care, cu doar o zi înaintea oficializării candidaturii medicului, spunea: „nu știu cine este acest domn. Am înțeles că e doctor de genunchi”? Repet, doar niște nulități politice precum Ciolacu și Ciucă puteau gândi o asemenea strategie. Mă gândesc, totuși, că doctorul Cătălin Cârstoiu, este un om inteligent și va asculta mai mult de sfaturile propriului tată, Ion Cîrstoiu, fost primar al Piteștiului, prefect, subprefect și parlamentar de Argeș, decât de cele ale celor trei pietroaie care îi vor atârna de gât în lupta electorală care îl așteaptă. Trebuie spus și că de primul sfat al tatălui său, acela de a nu candida, nu a ascultat, dar poate va asculta alte sfaturi bune de la acesta de acum înainte. În caz contrar e perdant din start.