În anul 1962, scriitoarea americană Katherine Anne Porter lansa romanul „Corabia nebunilor”, devenit imediat bestseller-ul Americii. Trei ani mai târziu cartea era ecranizată cu același titlu și primea nu mai puțin de opt nominalizări la Oscar, iar două dintre acestea se materializau în premii ale Academiei Americane de Film.
Pe scurt, acţiunea romanului se petrece în anul 1933, pe un pachebot de lux german, care executa o cursă între Mexic şi Germania. Sunt prezentate aspecte din viaţa pasagerilor, de pe multele sale punţi cu confort diferenţiat, pe care călătorii fuseseră repartizaţi în funcţie de naţionalitate şi categoria socială. Aflaţi în plină criză economică mondială a perioadei 1929-1933, pe acest pachebot, indiferent de puntea pe care se aflau, toți pasagerii aveau o singură preocupare, aceea de a găsi o soluţie de moment, prin care să-şi rezolve problemele personale. Povestea dezvăluie că toate soluţiile găsite erau utopice, ducând inevitabil spre un deznodământ deloc fericit, unul nebunesc chiar. Soluţia supravieţuirii, fie şi doar pe perioada traversării Atlanticului, găsită de pasagerii de pe pachebot, atunci, în 1933, a fost că, într-un fel sau altul, fiecare căuta, trebuia chiar, să se îndrăgostească de cineva, cu orice preţ, indiferent de urmări. Asta în condițiile în care pachebotul nu era un vas oarecare, ci o vastă comunitate a ticăloșiei, în care fiecare personaj îşi etala partea cea mai hidoasă a sufletului pentru a profita la maximum de soluţia găsită.
Astăzi, la fel ca în povestea romancierei Katherine Anne Porter, lumea călătoreşte înghesuită pe punțile unui uriaş pachebot transatlantic, la fel de preocupată de a găsi o soluţie de supravieţuire pe această nouă corabie a nebunilor numită Terra. Ca şi în anul 1933, acum, în 2025, lumea crede că pentru a-şi rezolva toate problemele, la pachet, este suficientă o singură soluţie, oricare ar fi aceasta. Și pare că a găsit-o, ca și eroii romanului nostru. Numai că, de data aceasta nu mai vorbim de soluția iubirii tuturor de către toți, ci de soluția urii universale. O soluție la fel de utopică precum cea a dragostei universale din 1933. Asta crede lumea de azi, că soluţia urii universale este singura soluție salvatoare. Astăzi, pe Pământ, lumea se urăşte de moarte, cu orice preţ, indiferent de urmări, iar „corabia” se dovedeşte a fi, nu doar gazda unei comunități a ticăloşilor, ci a însăși ticăloșiei universale. Un loc în care fiecare individ îşi etalează ce are mai hidos pentru a-şi atinge scopurile proprii.
Am citit „Corabia nebunilor” în adolescență și încă o dată pe la 25 de ani, am și acum cartea în biblioteca pe care tatăl meu mi-a alcătuit-o cu mult efort încă din copilărie, la începutul anilor ’70, în scurtele vremuri în care în România comunistă încă se mai găseau cărți valoroase. Mi-am amintit recent de acest roman pentru că se poate face o paralelă între perioada poveștii sale, a crizei de atunci, premergătoare celui de Al Doilea Război Mondial, şi perioada actuală, ce pare premergătoare celui de Al Treilea Război Mondial. Lumea de azi, cea în care trăim chiar în secunda aceasta, este tot mai mult o corabie a nebunilor, la un pas să devină o distopie sinistră în raport cu lumea noastră de până acum, cea în care ne-am născut, am crescut și ne-am maturizat. România? România e și ea pe una din punțile corabiei nebunilor, iar numele ei, ca și al celorlalte națiuni, e scris pe una din bărcile aflate pe vas. Depinde doar de noi dacă vom face din ea o barcă de salvare sau una care se va scufunda. Pentru că nu știu dacă v-ați dat seama, dar corabia nebunilor a început deja să ia apă.
