Nababul 

Florin Silviu Negru
Editorial de Florin Silviu Negru

Nu, dragi cititori, nu e vorba de prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, cel mai bogat român al vremurilor sale (sfârșitul sec XIX – începutul sec XX), mai bogat chiar și decât Regele Carol I, după cum spun mărturiile acelui timp, cel care a fost de două ori prim ministru al României, de multe ori ministru cu varii portofolii și chiar și primar al Bucureștiului, cel care, într-adevăr, era supranumit Nababul. Nu despre el e vorba. Ci despre un nabab al zilelor noastre, nu din Capitală, ci din alt oraș, nu departe de aceasta, Nababul nostru de acum nefiind vreodată ministru, premier nici atât, nici măcar primar, deși… Deși se spune că încă de cu doi primari în urmă el este primarul de facto al urbei cu pricina, cei oficiali fiind doar purtătorii de ștampilă și semnătură. 

Să ne înțelegem, nu vorbim despre un îmbogățit peste noapte, așa cum ne învață și ne demonstrează zi de zi societatea românească de azi. Omul nostru chiar a muncit mult, a intrat în afaceri după ce a performat în meseria pentru care și-a luat diploma la vremea ei și a ajuns acolo unde este pentru că a avut întotdeauna o inteligență a investiției care nu are cum să te fac să dai greș. Am putea spune pe bună dreptate că este un prădător în afaceri, o felină care, ca și în savană sau în junglă, simte de la distanță mirosul prăzii aflată în agonie. Prada fiind în cazul de față oportunitatea unei investiții, a unei achiziții profitabile. Un simț antreprenorial de admirat, putem afirma asta fără să greșim. 

Din această postură, a afaceristului care a cumpărat tot ce se putea cumpăra pentru a valorifica mai târziu cu plus valoare financiară, gurile rele spun că a ajuns să dețină în proprietate aproape tot orașul și chiar și bună parte din județ. Aceleași guri rele spun că habar n-avem noi, vremelnicii trăitori de pe aici, cât de vecini îi suntem sau cât de vecin ne este el nouă. De aici și numele de Nababul, cu care unii îl numesc „codificat” atunci când îl bârfesc cu teamă și invidie pe la colțurile mediului de afaceri, dar mai ales pe la colțurile administrației locale. Dacă ar fi să dăm crezare acestora, nicio investiție nouă nu se face în aceste locuri fără acordul lui. Fie că vorbim de o cale nouă de acces, de o intersecție de drumuri, de amplasarea unui obiectiv economic, de orice. Totul s-ar face în funcție de… vecinătăți. De care musai trebuie să se țină cont, cum spune și legea, de altfel. În fine, lume rea și invidioasă. 

Politică nu face. Nu la vedere. Dar se spune că de multă vreme este liantul, catalizatorul, mediatorul bunului mers al lucrurilor pe meleagurile noastre. Până la urmă, viitorul sună bine doar atunci când politicul, administrativul și business-ul merg ca unse. Și, Slavă Domnului, are balta pește, astfel încât lucrurile să iasă așa cum trebuie. Chiar și atunci când cele trei mari partide ale locului mimează fără talent dușmănia politică în fața electoratului, pentru ca în spate să se lase cu strângeri cordiale de mâini și gentleman agreement-uri din care toată lumea a avut de câștigat. Cel mai bun exemplu în acest sens cică ar fi anul electoral 2020. E adevărat că nici 2024 nu s-ar simți prea bine, dar, spun aceleași voci, Nababul ar avea valiza pregătită și pentru o eventuală schimbare de paradigmă politico-administrativă. Valiza cu proiecte pentru dezvoltarea locului, să ne înțelegem! Deși aici am o rezervă, în naivitatea mea de om bătrân mai cred și mai sper că în politica noastră, măcar în asta locală, încă mai sunt oameni care nu pot fi cumpărați. Nici măcar cu proiecte cu care să se laude apoi pe persoană fizică în fața electoratului.  

În fine, fiecare loc din lumea asta are probabil Nababul lui. Unele au mai mulți, măcar la noi, fiind unul singur, e liniște, nu se dau lupte pentru împărțirea sferelor de influență. E oarecum inevitabil ca oameni care ajung la o anumită forță financiară să încerce să influențeze societatea, comunitatea în care trăiesc ghidând-o spre drumul dorit de ei, să aibă o viziune în ceea ce privește această influență. O viziune care, tot inevitabil, se intersectează cu politicul și administrativul. E în firea omului, ca animal suprem al planetei, mai ales atunci când el ajunge și în fruntea lanțului trofic social. Nici nu poate fi considerat vinovat pentru asta. Fiecare dintre noi, atunci când se raportează la interesele personale, oricât de mici ar fi acestea, gândește cu siguranță la fel. Diferența este că interesele noastre, ale majorității, nu au implicații asupra comunității, asupra Nababului și supușilor săi nici atât. Pe când invers, da. Și atunci se pune problema cine se face vinovat dacă interesele mai marilor zilei duc comunitatea pe o cale greșită prin transformarea sau menținerea locului în care aceasta trăiește într-un loc al stagnării și al falsei evoluții. Nababul? Categoric nu. El doar își urmărește, cultivă și îndeplinește interesele, ca noi toți. Vinovați sunt doar cei pentru care funcția și strălucirile ei îi fac să se vadă mai mult decât îi arată oglinda. Iar pentru asta sunt dispuși să sacrifice comunitatea. 

Post Scriptum: Acest text nu este un pamflet. Conținutul său poate fi în egală măsură o ficțiune, o poveste imaginară care poate deveni realitate oricând în România zilelor noastre sau poate fi realitatea în care trăim deja. E alegerea fiecăruia dacă îl va considera o ficțiune posibilă și probabilă sau o imagine reală a timpului pe care îl trăiește. Și fiindcă tot a venit vorba de alegere, poate că a venit vremea ca înainte să punem ștampila, să ne uităm cu atenție cât timp a alocat comunității cel care ne cere votul și cât timp pentru sine. Pentru că nimic nu e mai valoros în lumea și în viața asta decât timpul pe care Destinul ni-l dăruiește atunci când ne naștem. Iar cine ne oferă timp din timpul lui poate merită și încrederea noastră.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cotidian britanic: Adrian Mutu, printre jucătorii din Premier League cu cele mai ciudate obiceiuri sexuale 

Cotidianul britanic Daily Star Sport, citat de adevarul.ro, l-a inclus pe fostul fotbalist piteștean Adrian Mutu (45 de ani) într-un top despre cei mai ciudați jucători din Premier League și obiceiurile lor sexuale. Topul britanicilor de la Daily Star Sport nu se referă la prezent, Adrian Mutu fiind acum unul […]
Adrian Mutu, fotbalist

Subscribe US Now

error: Content is protected !!