Anul 2024 va fi electoral în totalitate, fiind e pentru prima oară când vom avea toate tipurile de alegeri, europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale în același an. Vom avea din nou risipă de minciuni și promisiuni, majoritatea aceleași rostogolite și în perioadele electorale din ultimii cel puțin 15 ani și vom avea, în bunul spirit al nesăbuinței administrative românești, un uriaș val de pomeni electorale din bani publici, pomeni care ne vor îndatora nu doar pe noi, ci și pe copiii și nepoții noștri.
În ce privește Argeșul, lucrurile sunt cât se poate de simple. PSD va fi și de data aceasta partidul cel mai sigur de propriul electorat, mai ales la nivel județean unde deține o majoritate mai mult decât confortabilă a primăriilor și consiliilor locale. Singura problemă serioasă o vor avea la Pitești unde o mobilizare a electoratului de dreapta peste cea din 2020 ar însemna debarcarea din fotoliul de primar a lui Cristian Gentea, a cărui popularitate în termeni reali este în scădere vizibilă. Tot o solidă mobilizare a electoratului piteștean ar putea face diferența și în ce privește Consiliul Județean, măcar în echilibrarea forțelor dacă nu mai mult.
Suveraniștii, auriștii și alți populiști și extremiști de ocazie, majoritatea nefericiți politic rămași pe dinafară din PSD, ALDE, PRO România sau fostul PDL, sunt momentan prea mărunți și lipsiți de carismă și anvergură politică pentru a pune serios probleme, iar voturile pe care le vor lua nu vor fi meritul lor, ci al lipsei de educație politică și administrativă a unei părți a electoratului. Pentru că prezența în Parlamentul României a unor needucați, așa cum s-a văzut în zilele acestea, nu poate fi decât rodul votului unor alți needucați pentru care golănia, grobianismul și lipsa bunului simț elementar sunt valori esențiale. Doar promovarea unor oameni cu adevărat de valoare, dacă îi au sau dacă îi vor convinge să-i urmeze, îi va ajuta populiștii extremiști să reziste în viitor, dar cel mai probabil vor dispărea odată ce curentul european similar se va stinge și el.
În ce privește dreapta politică argeșeană, aceasta este și acum, ca întotdeauna, puternic polarizată. Pe de o parte există o fracțiune de dreapta care strălucește orbitor prin non combat-ul față de PSD și mă refer aici la PNL Argeș. Deși Alina Gorghiu a mai mișcat puțin lucrurile în ce-i privește pe liberalii argeșeni, imaginea PNL Argeș privit din afara partidului este că doar mimează opoziția la PSD evitând cu mare talent o coliziune directă. Probabil că așa e ordin de la București, să nu deranjeze aliatul politic guvernamental. În al doilea rând este micul nucleu din jurul lui Mihai Coteț de la PNL Pitești, singurul grup politic de dreapta local care face opoziție reală PSD-ului. Și n-ar fi deloc de mirare ca acest grup să joace la Pitești rolul buturugii mici la alegerile locale. În fine, de câteva zile s-a oficializat și Alianța Dreapta Unită formată din USR, Forța Dreptei și PMP, care cu siguranță, în lipsa unei coaliții largi de dreapta, va atrage și bună parte din voturile susținătorilor de până acum ai PNL care sunt nemulțumiți de alianța liberalilor cu PSD. Iar aceasta se va întâmpla în special la județ și mai puțin la Pitești unde atât USR, cât și PMP au excelat prin a nu face mare lucru.
Așadar, singura șansă a dreptei politice argeșene în anul electoral 2024 este aceea ca, măcar la alegerile locale, să-și unească forțele și să renunțe la orgoliile prostești care o fărâmițează. Ceea ce va fi foarte greu, pentru că absentul din peisaj Ionuț Moșteanu, rănit de refuzul lui Adrian Miuțescu din 2020 de a fi candidatul unic al dreptei, ceea ce l-ar fi făcut ca azi să fi fost probabil primarul Piteștiului, va dori cu siguranță să se răzbune pe liberali printr-o nouă candidatură. Și asta în ciuda faptului că Mihai Coteț este la ora actuală singurul politician de dreapta din Pitești aflat pe un trend ascendent și care are o intenție de vot atât peste cea partidului său, cât și peste cea a partidelor care compun ADU, ceea ce l-ar face candidatul cu șanse reale la schimbarea culorii politice de la Primăria Pitești. Singura șansă reală a dreptei politice locale de a obține o victorie, fie ea și fragilă, la localele de la anul este să acționeze unit în primul rând și apoi să susțină candidatul liberal la Pitești și un candidat cu forță și anvergură de la Forța Dreptei sau USR la județ, care chiar dacă nu ar ajunge președinte al Consiliului Județean să poată atrage suficiente voturi încât balanța să fie măcar echilibrată și la acel nivel. Altfel, din toamna viitoare Piteștiul și Argeșul vor fi administrate tot de PSD, de data aceasta în alianță cu populiștii care vor intra în Consiliul Local Pitești și Consiliul Județean.