Un număr total de 21 de spitale fuseseră afectate de atacul cibernetic care a vizat platforma informatică Hipocrate, a comunicat luni seară Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC). Cu toate acestea, numărul unităților medicale atacate cibernetic a început să crească pe parcursul zilei de azi cu cel puțin încă cinci spitale.
„În urma datelor colectate de echipa de investigaţii a Directoratului, revenim cu următoarea actualizare:
DNSC desfăşoară o investigaţie asupra unui atac cibernetic executat cu aplicaţia ransomware Backmydata, un virus din familia ransomware Phobos, care a criptat datele din serverele mai multor spitale din România care folosesc platforma informatică HIPOCRATE.
În acest moment putem confirma faptul că 21 de spitale au fost afectate în urma atacului. Spitalul de Pediatrie Piteşti a fost afectat începând cu data de sâmbătă 10 februarie 2024. Celelalte spitale au fost afectate începând cu 11-12 februarie 2024:
1. Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău
2. Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia
3. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa
4. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti
5. Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa
6. Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara
7. Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare
8. Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei
9. Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte
10. Spitalul Clinic Colţea
11. Spitalul Municipal Medgidia
12. Institutul Clinic Fundeni
13. Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti (IOB)
14. Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO Iaşi)
15. Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Azuga
16. Spitalul orăşenesc Băicoi
17. Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti
18. Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca
19. Spitalul Clinic C.F. nr. 2 Bucureşti
20. Centrul medical MALP SRL Moineşti
Conform datelor DNSC, celelalte 79 de unităţi din sistemul de sănătate au fost deconectate de la internet şi asupra lor se desfăşoară investigaţii suplimentare pentru a se stabili daca au fost (sau nu) ţinta atacului.
Majoritatea spitalelor afectate au copii de siguranţă a datelor de pe serverele afectate, cu date salvate relativ recent (1-2-3 zile în urmă) cu excepţia unuia, ale cărui date au fost salvate cu 12 zile în urmă. Aceasta ar putea permite restaurarea mai facilă a serviciilor şi a datelor”.