Odiseea cățelului din Pitești care a bătut zeci de kilometri în 24 de ore de frica petardelor  

ConcretMedia.ro

Bucuria și distracția oamenilor înseamnă de multe ori stres, spaimă și groază pentru prietenii necuvântători ai acestora, în special pentru cei mai dragi dintre acești prieteni, câinii și pisicile. Una dintre aceste distracții, care traumatizează de multe ori ireversibil animalele, este utilizarea în exces a petardelor și artificiilor în perioada sărbătorilor de iarnă. E plin internetul, rețelele sociale, la această oră de anunțuri legate de dispariția animalelor de companie, în special a câinilor, care au fugit de acasă terorizați de tirurile de petarde și pocnitori din seara și noaptea de Anul Nou. Unii sunt căutați cu disperare de stăpânii lor, alții sunt observați de oameni iubitori de animale care le semnalează prezența și comportamentul în diferite zone și localități încercând astfel să ajute la salvarea lor. Un astfel de caz, sfârșit din fericire cu bine, este și cel al unui cățel din Pitești care, îngrozit de zgomotul petardelor și artificiilor, a fugit de acasă, de pe strada Petre Ispirescu din cartierul Găvana, zona de case. Timp de 24 de ore acesta a trăit o adevărată odisee, ajungând în diverse zone ale orașului, dar și în afara acestuia la Ștefănești -Valea Mare ori Enculești și chiar la Valea Ursului în Bascov, parcurgând zeci de kilometri. Paginile și grupurile iubitorilor de animale din zonă au fost invadate, mai ales pe 1 ianuarie, de postări și comentarii care semnalau prezența cățelului din Găvana în diverse locuri din Pitești și împrejurimi creionându-i astfel involuntar povestea. Povestea lui, aceeași cu a altor sute de animale pentru care sărbătorile de iarnă sunt o traumă produsă tocmai de cei pe care acestea îi iubesc necondiționat. Spunem și noi succint în cele ce urmează această poveste redând cronologic o parte din postări și comentarii (toate erau însoțite la momentul publicării în social media de fotografii ale cățelului realizate de cei care îl întâlneau): 

Marți, 31 decembrie 2024: 

Ora 23:59 – În fața Colegiului Brătianu 

Miercuri, 1 ianuarie 2025: 

Ora 1:23 – Prieten nou!!! Este speriat!!! În zona Nord, L-uri. Poate îl recunoaște cineva!! (n. red.: probabil încerca să se întoarcă acasă fiind în zona cea mai apropiată de casă în care a fost semnalat.) 

Ora 16 – Speriat de artificii și am înțeles că este din Orașul Pitești și a ajuns la Valea Mare Enculești. 

Puțin după ora 16 – Câine speriat de artificii, se află în Valea Mare Enculești la Biserica din sat. 

Ora 17:10 – Pare pierdut. Dacă îl caută cineva este în Piața Milea (n.red.: la 10 kilometri de Enculești). Câteva minute mai târziu era văzut la Finanțe.  

18:03 – Banatului 

18:23 – Teilor 

Ora 21 – Un câine foarte speriat dacă îl caută careva să mă contacteze l-am urcat în mașină și îl duc la mine la curte, anunța cineva. 

Ora 22 – A fost săracul în centru, în Valea Ursului, la Finanțe, în Banatului, în Teilor…😞 Postat de multe ori dar încă nimeni nu întreabă de el. 

La ora 23, pe 1 ianuarie, avea să vină și mesajul care anunța finalul fericit al poveștii: S-a găsit stăpânul mâine vine să-l recupereze! O seară frumoasă și un an nou fericit la toată lumea! 

Doar o poveste, doar a unui cățel, dar cu siguranță la fel ca sute de alte povești, multe rămase nespuse, ale altor sute de căței și care, din păcate, nu toate cu un final la fel fericit ca a cățelului din Găvana. În final, o plecăciune în fața tuturor celor care în aceste zile se mobilizează pentru salvarea animalelor cărora distracțiile noastre le pun viața în pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Top 10 persoane cu cel mai ridicat IQ din lume în anul 2024 

Lista celor mai deștepți oameni din lume pentru anul 2024 include personalități remarcabile, al căror IQ depășește cu mult media internațională. Astfel, pe această listă se află și cel mai mare coeficient de inteligență înregistrat vreodată, 276, îi aparține lui Young-Hoon Kim din Coreea de Sud.   Generic, coeficientul de […]
IQ

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!