Misiune dificilă în plină noapte pentru salvamontiștii argeșeni

O echipă de salvamontişti din Argeş a plecat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în căutarea a trei tineri din Bucureşti, după ce un părinte a anunţat că ei vor să urce pe Vârful Moldoveanu, dar nu au echipament adecvat. Salvamontiştii nu i-au găsit însă la locul indicat pentru a-i convinge să renunţe, constatând că la un moment dat tinerii ar fi întors maşina, drumul pe Valea Rea fiind greu de parcurs.

„În urma apelului disperat al unui părinte, venit prin Dispeceratul Naţional Salvamont, Salvamont Argeş a acţionat noaptea trecută cu o echipă de prim răspuns, pe Valea Rea spre Stâna lui Burnei pentru a verifica dacă trei tineri cu vârste între 24 şi 27 ani sunt în zonă şi că nu au probleme. Cei trei au plecat de dimineaţă din Bucureşti, urmează să înnopteze la Stâna lui Burnei şi apoi să pornească spre Vf. Moldoveanu. Îngrijorarea părintelui este că cei trei tineri nu au echipament adecvat pentru o astfel de ascensiune, în condiţii de iarnă. Nu ne întrebaţi de ce intenţionează să urce Moldoveanu nepregătiţi…”, arată reprezentanţii Salvamont, sâmbătă, într-o postare pe Facebook.

Salvamontiştii au pornit în căutarea tinerilor pentru a-i determina să renunţe la drumeţie, însă au constatat că aceştia ar fi întors maşina la un moment dat.

„Am decis să trimitem echipa de prim răspuns care să încerce să îi determine pe cei trei să renunţe la această drumeţie, să evităm astfel o posibilă tragedie. A fost în aşteptare şi echipa de sprijin formată din şase salvatori montani gata să intervină dacă situaţia din teren pe care ar fi transmis-o echipa de prim răspuns, ar fi impus acest lucru. Se pare că cei trei au întors autoturismul la vreo 20 km de fundul văii, din cauza condiţiilor pe care le prezintă drumul. Atragem atenţia că drumul pe Valea Rea va fi complet impracticabil până la sfârşitul iernii, pentru că sunt câteva culoare pe care vin succesiv avalanşe şi fac imposibilă trecerea”, spun reprezentanţii Salvamont.

În cele din urmă, salvamontiștii argeșeni au anunțat că „cei trei au fost găsiți în stare buna, pe valea Buda, nicicum pe valea Rea. Căutările au durat toata noaptea și toată dimineața. Atragem atenția ca până la primăvară, niciun drum forestier nu este practicabil până sub creastă, indiferent de tipul mașinii!!!!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Legendarul Larry King a murit la 87 de ani

Celebrul prezentator TV și jurnalist american Larry King a murit la vârsta de 87 de ani, a anunțat sâmbătă postul de televiziune CNN. În primele zile ale anului, CNN, canalul de televiziune american unde a lucrat timp de 25 de ani anunța că celebrul jurnalist a contractat COVID-19 fiind internat […]
Larry King Live

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!