Am intrat pieptiș în 2023, în anul prelectoral 2023, și mă aștept ca în cel mai scurt timp pe rețelele online să înceapă să curgă din nou lapte administrativ și miere politică. Urmează doi ani în care abundența virtuală ne va inunda viețile și în care prea binele dulce rostit, dar nu și făcut, ne va aduce în pragul leșinului diabetic.
Vom avea din nou centură de vest la Pitești, vom avea din nou metrou ușor de suprafață între Pitești și Mioveni, Pădurea Trivale, din care acum se taie în draci, va fi din nou ba parc natural, ba rezervație, ba orice altceva vor mai născoci dibacii umblători la sensibilitățile piteștenilor. Curtea de Argeș va redeveni cetate de scaun, iar Câmpulungul și culoarul Rucăr-Valea Urdii polul turismului național. Mai mult, TGV-urile vor alerga din nou, în capul unora, pe calea ferată Vâlcele-Rm. Vâlcea. Căci, vorba poetului, toate-s vechi și noi sunt toate.
Politicienii noștri vor plânge din nou de mila Arpechim, Rolast, Argeșeana, Alprom, Fabricii de Bere, ARO, Grulen, etc., toate moarte de cel puțin 15 ani, chiar 20 unele dintre ele, deși n-au făcut nimic, dar absolut nimic, în afară de a da din gură, pentru a impune rentabilizarea și salvarea acestora. Bineînțeles, e mai ușor să jelești ceva ce nu mai există și nu va mai exista oricum decât să vii cu proiecte concrete și planuri vizionare. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere, așa că de unde viziune când, vorba băieților de cartier, canci inteligență politică și administrativă.
Ne așteaptă doi ani în care cârdășiile politice întru topirea banului public vor fi negate public, dar vor funcționa ireproșabil în subteran. Ca întotdeauna, se vor înjura în fața noastră, dar se vor îmbrățișa în particular. Ne vor promite un trai mai bun, localități și un județ în care să ne simțim respectați, dar vor avea grijă doar de ei și ai lor împărțind tot ce se va putea împărți, la ras, astfel încât „toată lumea” să fie mulțumită.
Nu ne vor spune nimic nou, oameni buni, pentru că dezinteresul lor față de noi e atât de mare încât nici măcar minciuni și promisiuni noi nu se mai obosesc să scornească, ni le livrează tot pe cele vechi, cărora le scutură praful și le schimbă poleiala. Oricum, majoritatea dintre ei nu vor să facă nimic pentru comunitate. Și nu numai că pur și simplu nu vor, dar pe mulți dintre ei nu-i duce nici capul. Cu excepția câtorva comune și, în mandatul actual, a unui oraș, în Argeș politico-administrativul a făcut fie investiții inutile, fie unele utile, dar gândite și puse în practică fără cap și fără coadă.
Poate că măcar acum ar trebui să înțelegem că urmează doi ani în care noi, cetățenii de rând, dar cu drept de vot, trebuie să avem o singură grijă, aceea de a nu-i mai asculta pentru că deja știm ce ne vor spune. Viața e prea frumoasă și prea scurtă pentru a pierde timpul cu așa ceva. Trebuie să evităm pe cât posibil să ne afundăm și mai mult în realitatea orwelliană în care ne complacem deja de prea mult timp. Vorbe frumoase și strălucitor ambalate sunt ușor de spus, dar nu e suficient. Fiecare astfel de vorbă e goală de conținut atâta vreme cât ea nu este însoțită și de soluția materială, palpabilă, predictibilă, realizabilă a înfăptuirii ei. Trebuie să învățăm, și nu e greu deloc, să nu mai credem până nu vedem sau să credem doar ceea ce vedem, adică realitatea.
Mă gândesc că n-ar fi rău deloc ca fiecare dintre noi să facă un exercițiu de voință și să recitească tot ce au promis ai noștri politicieni în anul 2020. Internetul e al naibii de generos și facil în privința asta, credeți-mă! Apoi să încercăm să aflăm cât s-a realizat din ce s-a promis, iar din ce s-a realizat, cât s-a făcut la termenele și în condițiile promise. Veți vedea că fapta nu seamănă deloc cu vorba, într-un fel ni s-a povestit și în cu totul alt fel ni s-a adeverit ce și cum despre cei care ne-au cerut și ne vor cere din nou votul.
Ne așteaptă așadar doi ani în care cornul abundenței vorbite se va revărsa din nou peste noi și în care tagma politică aproape că se va jura pe mamă că își va da duhul muncind pentru noi. Eu deja nu mai cred nimic din ceea ce urmează să mi se spună și mi-e groază de gândul că voi ajunge să votez din nou cu unii care apoi să-mi tranzacționeze votul la drumul mare. Voi merge la vot pentru că e un drept pe care încă îl mai avem în țara asta și pe care ei nu sunt deloc fericiți să ni-l exercităm prea mulți dintre noi, cei care mai și gândim pe aici, prin aceeași țară. Problema e cu cine votez, dat fiind că oferta politică reală, serioasă, tinde periculos la zero. Dar mai sunt aproape doi ani până atunci și poate mă încântă vreunul cu o minciună nouă, cine știe!
