Politica românească seamănă tot mai mult cu o centură sordidă unde curvele orașului se porcăiesc ordinar pentru porția cea mai bună de trotuar. Iar moțiunea de cenzură de azi a demonstrat din plin acest lucru, devenind nici mai mult, nici mai puțin decât o moțiune de centură. Nu depunerea ei este problema, nici măcar căderea Guvernului, ci atitudinea tot mai deșănțată a politicianului român, în special a parlamentarului român. Indiferent de culoarea sa politică.
O moțiune de cenzură este un instrument pe cât de democratic, pe atât de important. De aceea, procedura citirii, dezbaterii și votării acesteia ar fi trebuit să se desfășoare într-o atmosferă de maximă responsabilitate. Până la urmă, menținerea în funcție sau demiterea unui guvern ar trebui să fie un act de maximă responsabilitate, o chestiune de siguranță națională chiar. Nu e cazul în politica românească, Parlamentul României devenind pe zi trece un circ de prost gust în care nu se reproduc nici măcar niște artiști de mâna a treia, ci niște indivizi care își merită tot mai mult locul pe centura societății.
Țin bine minte primele parlamente de după 22 decembrie 1989, foruri care aveau și ele petele lor, dar care, în comparație cu Parlamentul de azi, erau mostre de bun simț și respect față de electorat. Golănismul și ghiolbanismul de azi din politica românească, lipsa crasă de educație și bun simț a celor care populează partidele, nesimțirea afișată fără nicio jenă la tribuna sau în sala Parlamentului, toate acestea reprezintă o jignire adusă cetățeanului român.
Nu este nici prima, nici ultima moțiune de cenzură din România și nici primul sau ultimul guvern demis de Legislativ. Și e normal să se întâmple așa atunci e necesar. E prima oară însă când parlamentarii români nu mai au nicio limită în a goli de conținut un instrument politic și democratic garantat de Constituție. Am văzut azi în sala de plen de la Parlament nu oameni dedicați bunului mers al acestei țări, bunei guvernări a României, ci niște găști de știoarfe care s-au jignit și înjurat pentru a prinde o bordură mai bună la cap de pod. Un spectacol murdar, dezolant și ofensator pentru orice om de bun simț din țara asta.
Singura noastră șansă ca nație și ca țară este ca partidele politice, astea de acum sau altele, să vină cu o altă ofertă, una radical schimbată, cu alți oameni decât cei care populează acum Parlamentul României. Oameni educați în primul rând. Altfel, mi-e teamă ca la viitoarele alegeri, anticipate sau la termen, nu vor mai fi prea mulți români dispuși să-și sacrifice un sfert de oră din viață pentru a merge până la secția de vot. Iar asta ar fi foarte rău pentru noi toți.