Struțocapitalistul român

Florin Silviu Negru
Editorial de Florin Silviu Negru

S-a născut în comunism. Era oricând dispus „să se descurce”, „să facă rost”, „să iasă deasupra”. Chiar dacă asta însemna să fure de la locul de muncă o piesă de Dacie sau de ARO, un litru de benzină, doi metri de stofă, niște „film” de folie de plastic sau orice se putea fura și valorifica. Și se putea cam orice. Dar cel mai mult și mai bine se descurca turnând la Securitate. Pe cei din jur și chiar pe cei din familie. Pentru o butelie, pentru un post mai călduț la serviciu, pentru o pungă în plus de gheare de pui ori de copite de porc. Pentru un bilet prin sindicat la nămol la Amara sau Techirghiol l-ar fi turnat și pe tac-su, pentru unul la Mamaia la categoria întâi (atunci hotelurile nu aveau stele, iar fița era Neptunul, Mamaia era doar luxul raiului proletar) ar fi turnat-o și pe mumă-sa. Dacă nu el, poate era prea tânăr încă în 1989 pentru a fi racolat, atunci ai lui cu siguranță. Așa a făcut el sau așa a văzut el la el în casă, după caz.

Și fiindcă tot am pomenit de 1989, iată că a venit momentul care i-a bulversat viața. Și s-a bucurat. Venea capitalismul peste el și asta însemna să-și testeze și să-și demonstreze abilitățile de descurcăreț în economia de piață. Adică mult mai multe oportunități de furat. Era convins omul nostru că va fura ca în comunsim și că trăi ca în Dallas, serialul Dallas. Văzuse el la TVR că ăia din Dallas trăiau bine, aveau televizoare cu telecomandă și mașini decapotabile, ca să nu mai spun de ferme și afaceri. Dar pe el nu-l interesau afacerile mari, ci micile combinații, pentru că nu-și putea depăși pentru nimic în lume nivelul de mic combinagiu. Nici nu-l ducea capul la mai mult pentru că deși, paradoxal, în comunsim se făcea școală, lui nu i-a plăcut școala, cartea, educația, instruirea.

Au trecut anii – 10, 20, 30 – ca fumul, vorba cântecului. Și visul lui s-a destrămat. S-a închis fabrica în care lucra și n-a mai avut ce și de unde să fure. În ultimă instanță a furat cărămizi, prize sau geamuri din fabrică, atât. Dacă nu s-a închis, oricum au cumpărat-o niște unii care au pus camere de luat vederi, cartele de acces și scanere care te văd până la os. Bine, n-a stat chiar degeaba, a încercat și el diverse afaceri, dar tot în stilul combinatoric, chiar dacă le acoperea cu acte, combinații și astea. Unele i-au ieșit, altele nu, cele mai multe nu prea spre deloc. Toate astea l-au făcut să-și descopere nostalgia, nostalgia comunismului. A vremurilor când descurcatul era un al doilea ADN al său. Sau primul. Și totuși ceva îi încurcă aceast nostalgie. Ce anume? Munca în Occident, mașina occidentală, propriul copil student în Occident, vacanțele și sitibreicurile (sic!) petrecute în țări capitaliste și chiar propriul trai într-o țară occidentală, oricare ar fi ea. Ar vrea să nu piardă toate astea dar și să se „descurce” ca pe vremea lui Ceaușescu. Să aibă toate oportunitățile de azi și să fure ca atunci. E visul lui de aur.

Și pentru că există un loc în lume în care așa ceva chiar se poate, omul nostru s-a îndrăgostit de Rusia. Și de Putin. Acolo, da, după capul lui, se poate trăi ca în Dallas și se poate fura ca în România ceaușistă. Mă rog, se putea până în urmă cu vreo lună. Struțocapitalistul român, căci despre el vorbesc, îl iubește și îl așteaptă pe Putin din acest singur motiv, anume acela că, repet, e valabil doar în capul lui, asta ar însemna redevenirea lui la statutul de mărunt combinagiu comunist, unul de rit capitalist de data aceasta. Ce nu înțelege acest analfabet funcțional al lumii în care trăiește este aceea că, da, în Rusia chiar se poate trăi ca în capul lui. Cu o singură condiție. Să fii oligarh. Sau să fii Putin, Lavrov, eventual Șoigu. Iar el, pârâtul, prăpăditul, fiul ploii, nu este. Asta nu înțelege. Și nu înțelege nici că pe Putin sau pe orice alt conducătu rus nu-l interesează nici de ruși, nici măcar de oligarhii ruși. De dacii liberi și troglodiți ai României nici atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

„Fugar în propria-i țară” – o carte despre refugiu în vremuri de refugiu

Așa cum nimic nu e întâmplător în lumea asta, astăzi, 30 martie, la sediul Asociației Pro Basarabia și Bucovina se lansează o carte eveniment atât prin momentul apariției sale, cât și prin subiectul său. O carte care, deși nu pare spectaculoasă la prima privire, aduce cu ea o serie de […]
Refugiu carte

Subscribe US Now

error: Content is protected !!