Aproape un an de la preluarea mandatului. Cât de mult s-a ținut de cuvânt primarul de cuvânt al Piteștiului (II)

Campanie electorală

După o campanie electorală în care a promis și luna de pe cer, Cristian Gentea și-a adjudecat în 2020 fotoliul de primar al Piteștiului. „Este incorect și neserios să formulezi angajamente, să faci planuri și promisiuni până nu știi pe ce stai, care sunt elementele de bază care definesc Piteștiul în acest moment al preluării mandatului. E ușor a spune multe, dar – după cum am mai subliniat – mie îmi place să fac lucrurile în mod serios, aplicat, știind pe ce mă bazez și angajându-mă la proiecte pe care să le pot realiza efectiv, astfel încât să pot da în orice moment ochii cu oamenii pe stradă și să pot merge cu capul sus ca primar.”, spunea în toamna anului trecut Cristian Gentea pentru a-și întări sloganul „OM de cuvânt, PRIMAR de cuvânt”. Să trecem așadar în revistă câteva din marile proiecte pe care ni le propunea atunci actualul primar, așa cum ni le prezenta el atunci, proiecte despre care acum nu se mai aude nimic, deși unele aveau ca terment de debut toamna aceasta.

Noul stadion al Piteștiului

„✅ Construit în acord cu toate noile tendințe, având toate tribunele acoperite și o capacitate de peste 14000 locuri, acesta reprezintă una dintre cele mai importante construcții care vor marca infrastructura sportivă a Argeșului și a României în următorii ani.

✅  Suntem mândri că putem onora sportul argeșean și numele lui Nicolae Dobrin printr-o arenă capabilă să susțină competiții de rang internațional și jocuri de Cupe Europene!

✅ Construcția care va debuta în toamna lui 2021 presupune, dincolo de tribunele acoperite și terenul de joc:

– Locuri pentru persoanele cu dizabilităţi

– Locuri pentru jurnalişti

– Zone dedicate sportivilor

– Patru vestiare pentru echipe

– Alte vestiare pentru antrenori și arbitri

– Două săli de recuperare

– Sală de antrenament multifuncţională

– Zonă de testare antidoping

– Recepţii

– Sală de conferinţă de presă

– Spaţii de cazare ”

Oraș cu rol determinant în Revoluția din 1989

„Respectând adevărul istoric, dar și mândria piteștenilor care – la data Revoluției din 1989 – și-au părăsit căminele, și-au pus în pericol siguranța în zile tulburi și au militat în stradă pentru democrația pe care o sărbătorim astăzi, intenționez să mă asigur de realizarea tuturor diligențelor pentru ca Piteștiul să întregească portofoliul național al ORAȘELOR CU ROL DETERMINANT. Această comunitate – activă în vremuri grele, activă și ulterior – își va găsi, prin demersurile autorităților locale, recunoașterea actelor de curaj și iubirii față de democrație. Bucata de istorie locală construită din jurul rolului pe care unitatea de tancuri din Pitești l-a avut la momentul respectiv ar putea, de asemenea, să intre astfel în „cartea” oficială a anului 1989.”

Zona metropolitană

„Zona metropolitană ne va permite realizarea –  în parteneriat cu localitățile din jur – a unor proiecte importante dedicate infrastructurii de business, celei rutiere, sistemului de transport și rețelelor de utilităţi.

✅ Totodată, va oferi cadrul formal pentru asigurarea de servicii publice performante și atragerea forței de muncă din localitățile limitrofe către firmele din Pitești, prin facilitarea accesului rapid la noile locuri de muncă.

✅ Un rol important pentru conexiunea cu localitățile din jur îl va avea realizarea celor două noi poduri peste Râul Argeș: unul în zona Mărăcineni și altul în zona Lânăriei. 

✅ De asemenea, avem prevăzută, începând cu anul 2021, extinderea rețelei de transport public în localitățile limitrofe Piteștiului, prin crearea  A.D.I (Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară) Transport și transformarea, începând cu anul viitor, a operatorului intern Publitrans 2000  ȋn operator regional.” 

Pitești – oraș cultural, oraș al artelor

„În Piteștiul efervescent pe care îl proiectez îmi doresc încurajarea tuturor mijloacelor de exprimare artistică, amenajarea de locații și organizarea de evenimente în care artiștii să poată să-și expună pasiunile.

✅ Piteștiul trebuie să devină locația ideală pentru teatru de stradă, festivaluri de film,  artă urbană, expoziții stradale, concerte live, seri de jazz, târguri de carte, concursuri de fotografie. 

✅ În Piteştiul atractiv şi accesibil, îmi propun mediatizarea unui calendar al evenimentelor publice şi culturale, facilitând atât accesul populaţiei, cât şi accesul operatorilor în turism în scopul proiectării de oferte şi promovării din timp a acestora. În aceeaşi idee, vom implementa unui sistem de abonamente care să permită accesul rapid la obiectivele de pe teritoriul municipiului sau la evenimente.

✅ În Piteştiul iubitorilor de cultură şi istorie, vom finanţa proiectele propuse de specialiştii şi venim cu propriile noastre obiective:

√ Sprijinirea reabilitării clădirilor cu valoare istorică

√ Înființarea Galeriei Municipale de Artă Modernă și Contemporană Pitești”

Parcuri industriale

Înfiinţarea primului parc industrial în zona de sud a Piteștiului este proiectul de dezvoltare economică urgent al administrației mele!

Vom atrage rapid investitori, în baza unui set de înlesniri, stabilit conform legii:   

√ Scutiri de la plata impozitului pe terenurile și clădirile din incinta parcului industrial

√ Scutiri de la plata taxelor locale pentru eliberarea de certificate de urbanism, autorizaţii de construire sau de desfiinţare a construcţiilor din incinta parcului industrial

✅ Separat de propriul proiect al administrației locale, vom aplica Legea Parcurilor Industriale și vom încuraja/ajuta informaţional orice deţinător sau grup de deţinători a minim 10 ha de teren să obţină titlul de parc industrial de la Ministerul Dezvoltării.”

În loc de concluzii

Să facem așadar o trecere în revistă a proiectelor prezentate aici.

1. Construcția noului stadion, deși trebuia demarată toamna aceasta, e în aer. Pentru simplul motiv că așa cum și-l dorește primarul, fie nu se potrivește cu încadrările juridice, fie e prea costisitor.

2. De dobândirea statutului de oraș cu rol determinant în Revoluție nu se mai spune nimic. Nici nu prea ar fi ceva de spus dat fiind că Piteștiul nu a avut un astfel de rol. De fapt, nu a avut nici un rol. Unitatea de tancuri de care vorbește primarul nu a avut inițiative proprii, ci a plecat la București la ordinul lui Ceaușescu, iar apoi a executat ordinele noilor structuri.

3. Zona metropolitană ar fi sublimă, dar, din păcate, încă lipsește cu desăvârșire în adevăratul sens al cuvântului. Cât privește rețeaua de transport metropolitan în comun, primarul nostru a dat-o de gard de câteva ori. Prima oară la semnarea contractului pentru cele 40 de autobuze electrice care vor fi aduse la Publitrans. Deși știa că termenul de livrare a acestora e de 18 luni, adică toamna lui 2022, Cristian Gentea a spus atunci că primele autobuze noi vor fi pe trasee în primul trimestru al lui 2022. Cu altă ocazie s-a avansat chiar termenul septembrie 2021 pentru primele trasee spre Bradu, Mărăcineni sau Bascov. În fine, recent, același Cristian Gentea a anunțat termenul real, septembrie 2022. Primar de cuvânt… sau de mai multe cuvinte.

4. „Piteștiul efervescent” care ar fi mustit de artă și cultură e, din acest punct de vedere, în același loc unde era și la momentul promisiunilor. Nici pomeneală în ultimul an de teatru de stradă, festivaluri de film,  artă urbană, expoziții stradale, concerte live, seri de jazz, târguri de carte, concursuri de fotografie. Manifestările care au avut loc au fost cele care se organizau oricum și în anii trecuți. Bine că avem scuza pandemiei.

5. Parcul industrial din sudul Piteștiului despre care primarul spunea în urmă cu un an că este „proiectul de dezvoltare economică urgent al administrației mele!” e inexistent. Investitorii pe care spunea atunci că îi va atrage rapid lipsesc și ei. Despre alte parcuri industriale nici nu poate fi vorba, doar vorbe goale…

Bineînțeles că nu se putea realiza totul într-un singur an, nu avem pretenția asta, să nu uităm că era campanie electorală, deci concurs de promisiuni. Dar câte din aceste proiecte „urgente” au fost măcar demarate, dragi piteșteni?

3 thoughts on “Aproape un an de la preluarea mandatului. Cât de mult s-a ținut de cuvânt primarul de cuvânt al Piteștiului (II)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ce șanse are Cristian Cioacă să fie liberat condiționat

În iunie 2014, fostul polițist piteștean Cristian Cioacă a fost condamnat la închisoare. Inițial, el a primit pentru omor o pedeapsă de 22 de ani de închisoare de la Tribunalul Argeș. Ulterior, încadrarea sa a fost schimbată la Curtea de Apel din omor în lovituri cauzatoare de moarte. Pedeapsa a […]
Cristian Cioacă

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!