Povestea Podului Grant din București, unul din simbolurile Capitalei României, este una încântătoare, romantică și veche de aproape 200 de ani. Este o poveste demnă de un roman de dragoste cu străini, revoluții și mulți, mulți copii. O poveste născută la mijlocul secolului XIX între un scoțian cu spirit aventurier și revoluționar și o tânără româncă din vestitul neam al Goleștilor, boieri argeșeni și luptători în Revoluția de la 1848, creatori de țară și de școală românească.
Effingham Grant și Zoe Racoviță, dragoste în vremea Revoluției
În anul 1837 destinul în aducea în Valahia de atunci pe Effingham Grant, un respectabil cetățean britanic în vârstă de doar 16 ani. El devenea astfel la acea vârstă fragedă secretar al consulului britanic al acelor vremuri în Țara Românească. În condițiile Revoluției de la 1848, când era agent de legătură între revoluționarii pașoptiști din exil și cei din țară, Grant o va cunoaște pe Zoe Racoviță, nepoata Zincăi și a lui Dinicu Golescu, de care se îndrăgostește iremediabil și cu care se căsătorește în anul 1850. Zoe era fiica lui Alexandru Racoviță, membru al uneia dintre familiile noastre domnitoare, și a Anei Racoviță, născută Golescu. „Creola” sau „micuța republicană”, cum era alintată în scrisorile de familie, avea, așadar, înaintași faimoși, cum a fost de altfel și bunicul său după mamă, Dinicu Golescu, cel care a călătorit în Occident și a lăsat posterității o operă literar-socială numită „Însemnare a călătoriei mele făcută în anul 1824,1825,1826”.
Zestrea Zoei, o moșie și un conac în București
Tinerii însurăței au primit drept dar de nuntă sume de bani și bijuterii scumpe, iar ca zestre le-a fost acordată moșia din partea de apus a Bucureștiului, acolo unde bunicul Dinicu Golescu construise un conac. Era un teren vast, situat în locul unde se află în prezent cartierele Regie și Crângași, udat în colțul de sud-vest de apa Dâmboviței, dincolo de care se ridică dealul Cotrocenilor. În timpul Revoluției de la 1848, palatul, numit „Belvedere”, fusese ocupat de militari ruși și turci, veniți să înăbușe mișcarea de emancipare națională. În vremurile de restriște, proprietarii locuiseră la conacul din Golești, județul Argeș, unde neamul lor își avea obârșia. După căsătorie, Zoe și Effingham s-au mutat la Belvedere, devenind stăpânii locului.
O familie cu 16 copii, nepoți ai „iluștrilor cetățeni Golești”
Cei doi au avut nu mai puțin de 16 copii, britanici ca și tatăl, după cutumele acelor timpuri, dar care au fost naturalizați români prin decizia Senatului. Astfel, în Monitorul Oficial din 15 decembrie 1885, de exemplu, au fost publicate anunțuri de obținere a cetățeniei de către patru dintre fii: Charles Henri, George, Eduard Radu și Robert Grant. Reiese din documentul oficial că Eduard Radu a fost născut la Paris, în 1854, dovadă că soții Grant au călătorit împreună, în acel an, în capitala Franței. Pentru Eduard Grant au votat ca acesta să devină cetățean român 53 de senatori, dar 6 au votat împotrivă și 16 s-au abținut. Pentru fratele său, Robert, au votat favorabil 49 de senatori, 3 au dat bile negre și 14 s-au abținut. De remarcat că în textul publicat în M.O. din 1885, cei patru fii ai soților Grant sunt menționați ca nepoți ai „iluștrilor cetățeni Golești”, o recunoaștere explicită a rolului avut de fiii lui Dinicu Golescu în evenimentele de la jumătatea secolului al XIX-lea, care au așezat țara, în cele din urmă, pe baze moderne.
Afacerile lui Effingham Grant și podul care îi poartă numele
La vârsta de 34 de ani, Effingham decide să se lanseze în afaceri și înființează Manufactura de Tutun Belvedere din București, care devine ulterior „Regia Monopolurilor Statului”, de aici zona primind ceva mai târziu numele păstrat până astăzi de „Regie”. Doar că afacerea n-are viață lungă și după falimentul fabricii sale „Fonderia de la Belvedere”, Grant este nevoit să vândă statului o parte din terenurile moștenite de la boierii Golești. Pe aceste terenuri se va ridica ulterior faimosul Pod Grant, unul din simbolurile Bucureștiului de mai bine de 100 de ani. Restul proprietății sale a fost parcelat chiar de Grant, terenurile fiind vândute lucrătorilor de la CFR. Unul dintre fiii celor doi, Robert Grant, a devenit inginer, el participând la construirea podului peste calea ferată, dinspre Calea Griviței spre Crângași. Podul a fost botezat chiar Effingham Grant în onoarea tatălui inginerului Robert Grant și a fost inaugurat în 1909. Ulterior, în 1929, apoi în anii 70 și 80 ai secolului trecut, acesta a suferit transformări complete, din vechiul pod rămânând în picioare doar un zid ca o mărturie a construcției de la începutul veacului trecut. Chiar și în prezent, Podul Grant din București este vizat de noi lucrări de reabilitare și modernizare.
Sfârșitul iubirii dintre Effingham și Zoe Grant, ca și începutul, de poveste
Ca orice povestea frumoasă de iubire, și cea a soților Grant s-a încheiat brusc, în anul 1892. În toamna acelui an, Zoe Grant s-a stins din viață, la vârsta de 65 de ani. Surse biografice demne de încredere consemnează că Effingham i-a urmat în mormânt după numai două săptămâni, din cauza durerii pricinuite de moartea soției sale. Cel mai cunoscut urmaș al lor a fost pictorul Nicolae Grant. De notorietate s-a bucurat și inginerul Robert Grant, care a participat, la începutul secolului XX, la construirea podului peste calea ferată, dinspre Calea Griviței către Crângași, pod care a fost numit Effingham Grant, în memoria tatălui său, și care a rămas cunoscut bucureștenilor ca „Podul Grant”. Se mai poate spune și că viața soților Grant a avut tot un caracter de trecere, ca un pod, o punte de la o epocă retrogradă către una modernă, de la îngrădiri politice la libertate.
