Judeţul Cluj a prins cel mai mare avânt al ritmului de creştere a soldului depozitelor populaţiei în lei şi valută, de aproape 13% faţă de finalul lunii mai 2020, ajungând la un sold de 11,7 miliarde lei. Depozitele din Timiş şi Sibiu cresc cu peste 9%. Şi Bucureşti-Ilfov a înregistrat un ritm consistent de creştere a soldului depozitelor populaţiei, de 8,2% faţă de mai. Argeșul ocupă locul al zecelea la nivel național cu un avans de 5,7%. Astfel, depozitele bancare ale argeșenilor au crescut de la 3,891 miliarde lei, în mai 2020, la 4,111 miliarde lei, în mai 2021.
Bucureşti-Ilfov conduce în continuare clasamentul realizat în funcţie de soldul depozitelor populaţiei în lei şi valută de la finalul lunii mai 2021, cu un volum de 66,9 miliarde lei, potrivit datelor BNR.
Având în vedere că Bucureşti este Capitala României, este epicentrul activităţilor pentru români, era de aşteptat ca cel mai mare volum al depozitelor populaţiei în lei şi valută să fie înregistrat aici. De asemenea, se observă că soldul depozitelor populaţiei în lei şi valută din Bucureşti-Ilfov la finalul lunii mai 2021 se află la un nivel semnificativ mai mare decât oricare alt sold al economisirilor retail din celelalte 40 de judeţe din România. Ponderea soldului Bucureşti-Ilfov din volumul total al depozitelor populaţiei în lei şi valută, de 186,95 miliarde lei, de la finalul lunii mai 2021 este de 35,8%, adică mai mult de o treime din totalul depozitelor bancare retail.
În ceea ce privește județul nostru, ponderea soldului deținut de argeșeni din totalul național este de 2,20%.