Anul 2024 vine cu noi investiții pentru dezvoltarea comunei Recea din sudul județului Argeș, o parte dintre acestea vizând infrastructura rutieră a localității. Astfel, cu o finanțare totală de aproape 15,5 milioane lei, din care 15 000 000 lei de la Bugetul de Stat și 493 255 lei de la bugetul local, vor fi modernizate drumuri de interes local în lungime de peste 9,5 kilometri, după cum ne-a informat edilul comunei Recea. „E adevărat, avem un contract de finanțare prin Programul Anghel Saligny prin care vom moderniza aceste drumuri în lungime totală de peste nouă kilometri și jumătate. E vorba de drumuri care din vechime erau considerate drumuri de țară, cum se spune în termeni populari, și care, deși folosite de foarte mulți dintre cetățenii noștri, nu se află într-o stare foarte bună. De aceea, aceste drumuri aveau nevoie să fie aduse la standarde moderne de circulație, inclusiv asfalt, iar pentru aceasta am aplicat pentru o finanțare prin acest program guvernamental. Investițiile de acest gen fac parte din politica noastră administrativă prin care ne-am propus să profităm de fiecare oportunitate de finanțare pentru dezvoltarea localității noastre și pentru ridicarea nivelului de confort pentru cetățenii noștri.”, a declarat pentru ConcretMedia.ro primarul comunei Recea, Doru Iliuță Dragu.
One thought on “Recea, Argeș: Aproape 10 kilometri de drumuri locale modernizate în 2024 ”