Finanțarea drumului expres Craiova-Pitești este pe masa Comisiei Europene

Ministerul Transporturilor a anunțat finalizarea procesului de evaluare, contractare şi de transmitere la Comisia Europeană a proiectului „Drum expres Craiova Piteşti”. Obiectivul general al contractului de finanţare „Drum expres Craiova-Piteşti” îl reprezintă crearea unei căi de comunicaţie moderne între oraşele Craiova şi Piteşti, cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei.

Prin implementarea acestui proiect se va realiza legătură între cele două ramuri ale coridorului TEN-T Core Rin-Dunăre din România, asigurându-se astfel creşterea siguranţei utilizatorilor şi îmbunătăţirea competitivităţii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economica în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieţei interne cu scopul de a crea condiţiile pentru creşterea volumului investiţiilor, promovarea transportului durabil si a coeziunii in reţeaua de drumuri europene, transmite Ministerul Transporturilor. De asemenea, proiectul „Drum expres Craiova-Piteşti” va deservi în condiţii bune traficul de tranzit internaţional, de mărfuri si persoane de pe teritoriul României, asigurând mobilitatea si conectivitatea regiunii sud-vestice a ţării cu reţeaua naţională TEN-T Core.

Obiectivul specific al contractului de finanţare este reprezentat de construcţia unui drum expres în lungime de 121,185 km de 2 x 2 benzi, 10 noduri rutiere, 75 poduri şi pasaje şi 26 intersecţii denivelate fără acces, precum şi 3 baze întreţinere si deszăpezire, 4 spatii de servicii şi 4 parcări de scurtă durată.

Valoarea totală a proiectului este de 4.933.925.482,39 lei, din care valoarea totală eligibilă, finanţată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, este 4,162,020,930.76 lei (85% din valoarea totală eligibilă aprobată – 3,537,717,791.19 lei este asigurată din Fondul de Coeziune, iar 15% în valoare de 624,303,139.57 lei va fi finanţată din bugetul beneficiarului). Perioada de implementare este 61 luni, respectiv între 1 decembrie 2018 şi 31 decembrie 2023.

„Chiar dacă este final de an pregătirea documentelor pentru obţinerea finanţării europene rămâne una dintre priorităţile noastre principale. Nu ne mai permitem să pierdem nicio zi care să întârzie realizarea unor proiecte precum <Drumul expres Craiova-Piteşti>. Au fost prea multe şanse ratate în ultimii ani când, din cauza lipsei de viziune a unor miniştri şi indolenţei şi incompetenţei unor funcţionari, proiectele de infrastructură au rămas de multe ori simple desene frumos colorate plimbate prin studiourile de televiziune. Dacă vrem rezultate concrete trebuie să existe implicare maximă de la nivelul conducerii până la ultimul funcţionar care participă la realizarea proiectelor de infrastructură. Asta am cerut şi mă asigur în fiecare zi că mesajul meu a fost înţeles”, a declarat ministrul Cătălin Drulă.

One thought on “Finanțarea drumului expres Craiova-Pitești este pe masa Comisiei Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

A fost realizată prima teleportare cuantică

Echipa Fermilab a Departamentului pentru Energie din SUA, împreună cu NASA și cu cercetătorii de la Universitatea Calgary, a reușit să teleporteze biți cuantici de fotoni de-a lungul a 44 de kilometri de fibră, anunță newsweek.ro. Fizicianul Cristian Presură a explicat la Digi24 ce înseamnă această realizare și peste cât […]

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!