Curtea de Apel Pitești desființează Secția Specială (SIIJ)

Curtea de Apel Pitesti a decis azi, 7 iunie, că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) nu mai poate funcționa în urma deciziei CJUE. Decizia instanței este definitivă, potrivit portalului instanțelor de judecată. Judecătorii CA Pitești au admis contestația formulată de o asociație de proprietari din județul Argeș, care reclamase un magistrat.

În decizia de luni, magistrații argeșeni invocă Tratatul de funcționare a UE și hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 18 mai. Judecătorii au stabilit că SIIJ „nu este justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și nu este însoțită de garanții specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității reepectivilor judecători și procurori susceptibil să aducă atingere independenței acestora (…)”.

Instanța din Argeș a decis ca speța semnalată de asociația de proprietari să fie declinată spre soluționare parchetului competent.

Decizia integrală a Curții de Apel:

„În baza art. 2 și art. 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, Decizia 2006/928 şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021 constată că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și nu este însoțită de garanții specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității respectivilor judecători și procurori susceptibil să aducă atingere independenței acestora și, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competență poate fi exercitată în privința acestora din urmă cu respectarea deplină a cerințelor care decurg din articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

În baza art. 4886 din Cpp admite contestaţia formulată Asociaţia Proprietarilor Păgubiţi Oarja 2000 şi stabileşte termenul în care procurorul să rezolve cauza la data 18.01.2022. În baza art. 2 și art. 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, Decizia 2006/928 şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 18.05.2021 urmează ca procurorul să-şi decline competenţa de soluţionare a cauzei, iar la stabilirea competenţei vor fi excluse dispoziţiile art. 88 1 din Legea 304/2004. În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.06.2021.

Context: Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis la 18 mai că este de competența autorităților naționale din România să decidă dacă înființarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților (SIIJ) respectă cererile de independență, potrivit unui comunicat al Curții. Curtea s-a pronunțat într-o cauză inițiată la CJUE de Forumul Judecătorilor, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și câteva instanțe din România. În septembrie 2020, avocatul general al Curții de Justiție a UE (CJUE), Michal Bobek, arăta că înființarea Secției Speciale pentru investigarea magistraților încalcă legislația UE, potrivit unui comunicat al instituției. Opinia avocatului general a fost un pas preliminar în proces, decizia definitivă fiind luată marți, 18 mai 2021, de Curtea de Justiție a UE.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

OPC a închis patru localuri unde se vând celebrii mici de la Dedulești

Patru localuri de la Dedulești au activitatea întreruptă după un control al Protecției Consumatorului. Echipe mixte de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sus-Muntenia Ploiești, au întreprins o serie de acțiuni de verificare într-o zonă extrem de solicitată de consumatori – Dedulești, județul Argeș. Controalele de pe […]
Dedulești

Subscribe US Now

error: Content is protected !!