Urșii din munții Argeșului coboară la câteva zeci de kilometri de zona alpină, până aproape de Pitești. Situația este rezultatul tăierilor abuzive și necontrolate de pădure din munți.
Astfel, un mesaj RO-Alert a fost transmis marţi seara într-o comună din judeţul Argeş. Vorbim de localitatea Micești, aflată la doar 12 kilometri de Pitești. Alarma anunţa că un urs a intrat într-o gospodărie. Localnicii au primit mesajul la ora 22.00. Aceasta după ce ursul a fost semnalat într-o gospodărie din comuna amintită.
„ATENŢIE! A fost sesizat un urs într-o gospodărie din comuna Miceşti, zona platou, lângă ferma către Dărmăneşti. Luaţi măsuri de autoprotecţie, circulaţi cu atenţie şi nu vă expuneţi la pericole”, a fost mesajul trimis de către ISU Argeş.
În zonă a fost trimis imedat un echipaj SMURD. „Colegii mei încearcă să îi alunge cu semnalele acustice, dar nu mereu sunt şi eficiente. Este şi SVSU Dârmăneşti prezent la faţa locului. Intervine şi un echipaj de jandarmi, pentru alungarea ursului din zonă”, preciza, la momentul intervenţiei, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Ionuţ Tunaru.
„Când este sesizat un urs în apropierea gospodăriilor, va face deplasarea spre locul indicat un echipaj SMURD. Acesta va asigura intervenţia medicală la nevoie. Se intervine preventiv şi se transmite avertizare în zonă pentru a înştiinţa cetăţenii de prezenta acestor animale sălbatice”, a precizat ISU Argeş.
Animalul a fost în cele din urmă alungat, dar a reușit să rănească două vite.
În ultimii ani urșii au ajuns frecvent în localități apropiate de municipiul Pitești. Mălureni, Budeasa, Mioveni și acum Micești au primit vizitele urșilor alungați de defrișările din munți.
One thought on “Urșii ajung tot mai aproape de Pitești”