Kärcher și-a majorat afacerile în pandemie

Grupul german Kärcher şi-a majorat afacerile cu 30% anul trecut faţă de 2019. Nemții au ajuns la puţin peste 380 de milioane de lei, potrivit calculelor ZF. Compania produce aspiratoare într-o fabrică proprie din Curtea de Argeş. De asemenea, Kärcher va deschide o a doua fabrică în această vară tot la Curtea de Argeș.

Creşterea businessului continuă din câte se pare şi în 2021. Chiar într-un ritm mai accelerat. Aceasta a dus la angajarea de oameni noi şi a lucrat în trei schimburi.

„În acest an avansul cifrei de afaceri a accelerat la 50%. Am angajat 300 de oameni din decembrie până acum. Am ajuns la 750 de salariaţi angajaţi direct şi prin intermediul companiilor de leasing de personal“, a spus Ion Bican, managing director al companiei.

Grupul german Kärcher produce aspiratoare într-o fabrică proprie din Curtea de Argeş de peste 4 ani. Compania se  pregăteşte să deschidă o a doua unitate de producţie în acelaşi oraş. Aceasta va reprezenta o investiţie de 25 milioane euro. O parte din sumă,  7,3 milioane euro, reprezintă ajutor de stat.

Prima unitate de producţie a costat 20 milioane euro. Aceasta a fost inaugurată în toamna lui 2016. „Vom demara producţia în iunie, suntem aproape gata, lucrăm la finisajele exterioare.”, a mai anunțat Bican.

Kärcher este lider mondial în domeniul tehnologiei de curățare.

One thought on “Kärcher și-a majorat afacerile în pandemie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Nebunul

Nebunul, în accepțiunea de față, trăiește în jungla politico-administrativă locală din România. Deși se situează destul de sus în lanțul trofic el nu este un prădător, chiar dacă așa se autointitulează. E doar un hoitar care se hrănește cu cadavrele politice și administrative ale altora. Asta nu îl împiedică să […]
Florin Silviu Negru

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!