Ministrul Transporturilor afirma în martie că ministerul vrea să cumpere prin PNRR trenuri electrice şi trenuri pe hidrogen. Această investiţie cu fonduri europene ar însemna o adevărată revoluţie pentru sistemul feroviar din România. „Prin PNRR avem o axă de finanţare şi pentru material rulant. Trenuri electrice şi pe hidrogen”, anunța atunci ministrul Cătălin Drulă.
Primele trenuri cu hidrogen ar urma să circule pe relația București – Pitești. Legat de industria care ar produce hidrogen pentru aceste trenuri am discutat în exclusivitate cu inginerul Mihai Georgescu. Fostul director general al Arpechim lasă de înțeles că platforma petrochimică poate fi încă de folos.
„Avem o fabrică de hidrogen nouă”
„În Arpechim sunt mai multe instalații de hidrogen. Avem însă în Rafinărie o fabrică de hidrogen despre care pot spune că e nouă. Imediat după 2000 am fost la Londra, la BERD, și am obținut 150 de milioane de dolari pentru Arpechim. Atunci s-a construit și fabrica de hidrogen. Cum în 2008 s-a închis rafimăria pot spune că această fabrică e nouă. Nici măcar nu s-a amortizat acea investiție.
Cred că ea ar putea fi adaptată să producă hidrogen ca și combustibil. Mai ales că ar fi un combustibil ecologic. Pentru arderea hidrogenului se folosește oxigen și din asta ar rezulta vapori de apă. Total ecologic.”, a declarat Mihai Georgescu în excluivitate pentru ConcretMedia.ro.
„Fabrica de oxigen poate produce pentru sistemul medical”
„Tot în Arpechim avem și o fabrică de oxigen care ar putea ajuta sistemul medical. Noi produceam foarte mult azot, prin intermediul acestei fabrici. Practic produceam oxigen ca să obținem azot de care avem nevoie în multe secții. Din acest proces rezultă foarte mult oxigen.
În toată perioada cât a mers combinatul acest oxigen se ducea în bună parte către sistemul medical. Această pandemie ar fi fost o bună oportunitate pentru repornirea fabricii de oxigen. Instalația este încă funcțională și poate fi utilizată.”, a mai spus Mihai Georgescu.
Am lucrat o viață acolo, Fabrica de oxigen este excelentă, bine conservată, dacă în ultimii ani de când a plecat inginerul Silviu Zanfir de acolo, nu s-or fi furat…toate cele!! Dar….cine e proprietarul ?Că…numai este statul român!!! Ha , ha!! Adică ..haz de necaz!!
Ar fi fenomenal sa se reabilitezi ceea ce PSD-ul a vandut pe nimic.
Am zis ca este bine sa nu se dezafecteze instalațiile platite cu truda părinților si bunicilor nostri.