Arpechim, Combinatul Petrochimic Pitești, CPP, Petrochimia, Combinatul… Sunt cele mai uzuale expresii folosite de-a lungul anilor de către argeșeni și nu numai pentru a denumi platforma petrochimică. Aceasta a fost ridicată în anii ’60 – ’70 ai secolului trecut în sudul Piteștiului. Dacă ar mai fi fost în picioare, vara aceasta, pe 21 iulie, Petrochimia ar fi sărbătorit 52 de ani de la inaugurarea oficială. Asta deși unele instalații produceau deja de câțiva ani, altele urmau să fie construite după 1970 și chiar după 2000.
Puțină lume știe însă că fostul combinat petrochimic nu era nici pe departe un produs al acelei epoci, ci mai degrabă unul…occidental. Acesta era o îngemănare de tehnologii vestice, americane și asiatice. Toate obținute în moduri să le zicem inedite. Fie de spionajul economic românesc, fie grație bunelor relații pe care Ceaușescu le-a avut o vreme cu Lumea Liberă.
Cum „producea” Securitatea tehnologie occidentală
Documente declasificate din arhivele CIA, „igienizate” şi publicate, relevă dimensiunile furtului tehnologic derulat de Securitate. Totul sub comanda regimului Nicolae Ceauşescu. Acesta prinsese curaj după deschiderea oferită de Occident, urmare a micii sale rebeliuni faţă de URSS din 1968. Ceaușrescu s-a opus atunci și a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia.
Ulterior a dat frâu liber ofiţerilor din cadrul Departamentului de Informaţii Externe al Securităţii (DIE/CIE) pentru spionajul economic. Totul mascat de îndemnurile patriotice la muncă şi sloganurile înălţătoare la adresa inteligenţei româneşti. În realitate, cercetarea şi producţia erau alimentate masiv cu tehnologie adusă cu sacoşa din Occident. Mai mult de un sfert din economia ţării se baza pe furt tehnologic din Vest. Activitatea spionajului tehnico-economic era planificată de organisme specializate. Acestea stabilieau tematicile şi le evaluau în lei-valută. Pe baza lor acţionau agenţii de spionaj.
Misiunile de furt tehnologic erau puse în practică de brigada specială UM 0920/SD. Unitatea era condusă de generalul Teodor Sârb, aflat în subordonarea nemijlocită a directorului adjunct de atunci al DIE, generalul Ion Mihai Pacepa. Printre principalii beneficiari ai acestei munci de spionaj se afla și industria chimică și petrochimică. Implicit plaforma care se ridica la Pitești.
Americanii, britanicii. nemții și japonezii – principalii furnizori de tehnologie
Deși au trecut zeci de ani de atunci, sunt destui cei care cunosc aceste lucruri. Oameni care știu și recunosc în șoaptă că Arpechim este rodul tehnologiilor vestice de cel mai înalt nivel de la acea vreme. În Rafinărie, o parte din instalaţii au fost construite de Institutul de la Ploieşti. În mare parte baza furturilor realizate de spionajul economic românesc. Restul instalațiilor au fost asigurate la vedere de firme de înaltă tehnologie din SUA, Anglia şi Germania. Totul în baza relațiilor economice și de comerț exterior pe care Ceaușescu le stabilise cu aceste state.
În ce privește partea de Petrochimie, s-a apelat și oficial, și prin „metode specifice” tot la granzii industriali. Lurgi şi BASF – Germania, ICI – Anglia, Mitsui – Japonia, Sohaio – SUA, Scientific Desing – SUA.
Elvețienii ne-au ajutat să producem cianuri la Arpechim
Deși pare greu de crezut, chiar și elvețienii au contribuit la edificarea Arpechim. Mai exact a unor instalații care produceau derivate pe bază de cianuri în cadrul Uzinei ACN – Cian (Acrilonitril-Cian). Aceasta funcționa tot în partea de Petrochimie.
Astfel, în 1969, un mic grup de specialiști de la Pitești era trimis în Elveția. Aceștia s-au specializat într-o uzină chimică aflată în zona localității Visp. Că poate, la întoarcere, s-au mai întors și cu altceva în valize, asta e deja altă poveste. Ulterior în instalațiile de la Arpechim s-au produs cianuri și clorură de cianuril. Plus o serie de pesticide și ierbicide pe bază de cianuri care au fost folosite o perioadă în agricultura românească.
O poveste cu final previzibil
Așadar, Arpechim Pitești a fost una dintre cele mai moderne instalații petrochimice și de rafinare a petrolului din lume. La acea vreme și încă mult timp după aceea. Din păcate, platforma nu a fost gândită să funcționeze în condițiile economiei de piață, ci în cele de supraproducție. Acest fapt a dus cumva la soarta ei de astăzi. E adevărat, și cu largul concurs al statului român și al celor de la OMV. Compania austriacă a preluat Arpechim odată cu privatizarea SNP Petrom.
Paradoxal, construită cu tehnologie occidentală, Arpechim a fost îngropată tocmai de principiile economiei occidentale. Sau poate nu e nici un paradox. Poate e doar efectul gândirii economice românești. O gândire care se mai încurcă încă în cuvinte rusești.
2 thoughts on “Arpechim Pitești – o altfel de istorie”