Lucrările la Drumul Expres DX12 Craiova – Pitești sunt deja foarte avansate. În special pe Tronsonul 2 de circa 40 de kilometri pe care lucrează asocierea românească de companii condusă de UMB. În acest context, autoritățile de la Transporturi speră să deschidă traficul pe acest tronson anul acesta. Tronsonul ocolește atât Slatina, cât și Balșul.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunța la începutul anului că se bazează pe promisiunea constructorului UMB de a finaliza de a da în trafic până Tronsonul 2. Și șefa de la Drumuri anunța încă din decembrie 2020 că anul acesta Tronsonul 2 din DX12 va fi gata.
În momentul de față, potrivit CNAIR, stadiul fizic al lucrărilor pe Tronsonul 2 din DX12 este de circa 60%.. Constructorul român UMB are deja are o tradiție în a lucra cu toate motoarele turate și de a finaliza mult înainte de termen lucrările.
Anul trecut UMB a finalizat cei 16 km din autostrada A7 (Centura Bacău) cu mai bine de un an înaintea termenului contractual. În trecut a mai finalizat și o porțiune din A1 de lângă Timișoara cu aproape jumătate de an în avans.
Tronsonul 2: Balș – Slatina
Lungime: 39,85 km
Două loturi: Balș-Piatra Olt de 18,5 km și Piatra Olt-Slatina de 21,35 km
Constructor: UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct
Valoare: 1.45 miliarde lei (fără TVA)
Contract semnat: decembrie 2018 (lucrări începute în mai 2019)
Termen de finalizare: Q4 2021.
Potrivit CNAIR, pentru execuția Tronsonului 2 al Drumului Expres DX12 Craiova – Pitești, vor fi realizate 34 de structuri. Acestea vor avea 869 de grinzi care presupun:
– peste 20.000 metri³ de beton,
– peste 3.200 tone oțel beton,
– lungimi între 12 – 40 metri,
– înălțimi între 60 – 200 centimetri,
– peste 1.800.000 metri de toron.
Lungimea totală a acestor grinzi depășește 32.000 metri. Grinzile sunt realizare în fabrica de grinzi a antreprenorului, aflată în șantier.
Drumul Expres DX12 în cifre
Lungime: 121 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Platforma: 22,00 metri
Partea carosabilă: 4 x 3,5 metri
Spațiu median: 3,00 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
Drumul Expres DX12 Craiova – Pitești este împărțit în patru loturi. Acesta are o lungime totală de 121 de km și prevede câte două benzi pe sens de câte 3,5 metri lățime fiecare. Nu are bandă de urgență, ci acostamente de câte 1,5 metri pe fiecare parte și o bandă mediană cu separator lată de 3 metri.
Licitațiile pentru cele 4 loturi aferente Drumului Expres Craiova – Pitești au fost lansate încă din iulie 2017. Nu toate tronsoanele au fost până acum contractate.
Tronsoanele 3 și 4 au fost contestate. Procedura lansată de CNAIR a fost infirmată în instanță încă din 2018. Cele două au fost relicitate, iar căștigătorul la licitație a venit la finalul lunii iunie – UMB pentru ambele tronsoane.
Contractele au fost semnate în septembrie 2020. Pentru pentru Tronsonul 4 instanța de judecată a decis recent revizuirea deciziei CNAIR.
Pentru tronsoanele 1 și 2, CNAIR a semnat contractele de la finele lui 2018. Din mai 2019 au început primele lucrări pe șantier.
Tronsonul 1 (17,7 km) este executat de către italienii de la Tirrena Scavi pentru circa 76 de milioane de euro.
One thought on “Drumul Expres DX12 avansează accelerat”