Se strânge lațul, Iohannis a încuviințat începerea urmăririi penale împotriva lui Tăriceanu

Șeful statului, Klaus Iohannis, a încuviințat începerea urmăririi penale împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită în perioada în care era premier al României.

DNA îi solicitase luni președintelui Iohannis să încuviințeze urmărirea penală împotriva fostului șef al Senatului și premier al României, Călin Popescu Tăriceanu. Tăriceanu, premier la acea vreme, ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. Astfel, Tăriceanu este acuzat de luare de mită.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 13 ianuarie a.c., ministrului justiției, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, în calitate de fost prim-ministru în perioada 29 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 668/P/2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub aspectul săvârșirii de către acesta a unei infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 și art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008″, a anunțat Administrația Prezidențială.

În urmă cu doi ani DNA a cerut avizul Senatului pentru umărirea penală a lui Călin Popescu Tăriceanu, însă solicitarea a fost respinsă.

Tăriceanu respinge acuzaţiile DNA, susținând că nu ar fi primit niciun leu din cei 800.000 de dolari: „La mine nu a ajuns niciun ban şi nu avea de ce să ajungă. Dosarul Microsoft este legat de licenţele pe care statul român trebuia să le achite firmei Microsoft. În perioada mandatului meu, cu toate că au fost luate patru hotărâri de guvern, dintre care una era vizată de procurorul general de atunci, doamna Kovesi, nu au făcut decât să inventarieze licenţele Microsoft şi nu s-a plătit niciun ban către firma Microsoft în perioada mandatului meu. Deci, nu aveau cum să ajungă bani la mine. Din ce? Legătura se face cu consultanţii pe care PNL i-a avut o perioadă de vreme, care au avut un contract care a fost onorat în integralitate şi alte obligaţii nu au existat. Consultanţii au dat în judecată PNL pentru recuperarea sumei integrale a contractului. Nici eu, nici PNL nu am primit aceste sume. Această sumă de 800.000 de dolari este în capul DNA că ar fi fost într-un fel virată sau folosită de PNL. În dosar, eu nu apar ca fiind beneficiarul vreunei sume şi nici PNL, ca să fie clar”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu luni, la Antena 3, potrivit Agerpres.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Pecerizarea PNL Argeș

Organizațille politice din Argeș, ca și partidele românești în ansamblul lor, sunt departe de ceea ce ar trebui să fie, adică modele de democrație. Mai mult, multe dintre ele, dacă nu cumva toate, duc mai departe apucăturile găunoase ale Partidului Comunist Român încă din vremea când purta titulatura de partid […]
Florin Silviu Negru

Subscribe US Now

error: Content is protected !!