Prefectul județului Argeș, Emanuel Soare, a propus o serie de măsuri pentru ca de azi școala să înceapă în condiții de siguranță, prin evitarea aglomerărilor de persoane, se arată într-un comunicat oficial. Primăria Pitești nu a implementat încă măsurile de fluidizare a traficului, propuse de Inspectoratul Județean de Poliție și aprobate vineri prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, arată prefectul de Argeș. Acestea vor duce însă la reducerea aglomerației și fluidizarea traficului în câteva puncte cheie ale orașului. În schimb, încă de azi Inspectoratul Școlar Județean a implementat un sistem de începere a cursurilor după un program defalcat.
În același timp, Publitrans a suplimentat numărul autobuzelor prezente pe traseu, acestea circulând cu un număr rezonabil de pasageri. Instituția Prefectului Argeș le recomandă părinților să își trimită copiii cu autobuzul la școală sau la liceu, acolo unde distanța dintre domiciliu și unitatea de învățământ este mai mare. Folosirea autoturismului personal duce la aglomerarea intrărilor în școli și a străzilor din oraș, în general. În același timp, Instituția Prefectului le recomandă părinților și elevilor să respecte cu strictețe măsurile de distanțare fizică și de protecție individuală, pentru limitarea riscului de infectare cu noul coronavirus.