Deși a avut mereu în istorie oameni cuminți și gospodari, comuna Recea din sudul județului Argeș a părut timp de zeci de ani o localitate condamnată la anonimat. Aceasta chiar dacă de aici au plecat de-a lungul timpului oameni care au făcut cinste nu doar satului în care s-au născut, dar și țării, fără să-și uite vreodată rădăcinile. În perioada comunistă, de exemplu, cel puțin din punct de vedere economic, Recea a fost tot timpul în umbra vecinelor sale, Izvoru și Buzoești, considerate atunci mai mari și mai importante, aspirănd chiar la statutul de viitoare orașe agrare, după cutumele acelor vremuri.
După Revoluția din 1989, comuna argeșeană Recea nu a fost nici ea ocolită de zbaterile tranziției către democrație, înregistrând, ca majoritatea localităților din țară, o oarecare lentoare în alegerea unui drum al dezvoltării și progresului. Până la urmă însă, și la Recea a venit vremea proiectelor și finanțărilor cu ajutorul cărora viața locuitorilor săi a început să se schimbe în bine.
Astfel, în ultimii 10 ani, schimbările au devenit vizibile cu ochiul liber nu doar pentru receni, beneficiarii lor direcți, ci și pentru cei care se întorc din când în când aici pentru a-i întâlni pe cei dragi ori pentru a-și îngriji proprietățile moștenite de la părinți și bunici, chiar și pentru cei care doar tranzitează comuna. Drumuri comunale asfaltate în număr tot mai mare, nu doar șoseaua principală, iluminat stradal modern, școli și grădinițe îngrijite și utilate cu cele necesare, asistență medicală, terenuri de sport, lucrări de amenajare a cursurilor de apă cu potențial de revărsare, interes pentru energie verde, siguranță pentru cetățeni, facilități pentru organizarea evenimentelor precum ziua comunei sau târgurile tradiționale, organizarea de activități culturale și sportive pentru copii și multe altele sunt doar o parte din exemplele care pot certifica faptul că Recea este o localitate care s-a înscris ireversibil pe drumul evoluției și al dezvoltării. Aspectul comunei, în ansamblu, confirmă acest lucru (galerie foto). Putem spune fără să gresim că Recea s-a scuturat de praful anonimatului de altădată. Bineînțeles că mai sunt încă multe de făcut și că tot timpul e loc de mai mult și mai bine, dar cum doar începutul e greu, cu siguranță că, odată pornite, lucrurile vor continua în aceeași direcție.
Și mai e ceva demn de menționat, după toate statisticile oficiale recente, Recea este acum comuna cu cea mai mare populație stabilă din zona Buzești, Recea, Izvoru, Popești, Râca, chiar dacă și de aici au plecat mulți locuitori la oraș sau in străinătate. Dar nu așa mulți ca din alte locuri. Acest argument, ca și cele menționate anterior, ar trebui să conteze decisiv în eventualitatea unei reforme administrativ – teritoriale astfel încât Recea să devină centrul administrativ al unei viitor UAT care va conține și localitățile amintite.