Elena Lasconi a transmis un mesaj concetățenilor săi la împlinirea unui an de când a fost aleasă primar al municipului Câmpulung Muscel. Cu această ocazie, Lasconi a ținut să le mulțumească din nou celor care au învestit-o cu încrederea lor și să le împărtășească locuitorilor din Câmpulung câteva gânduri despre experiența sa de până acum ca edil al orașului. În plus, primărița a promis că peste o lună, la un an de la preluarea mandatului, va prezenta câmpulungenilor un raport de activitate cu tot ceea ce a realizat în această perioadă.
„A trecut un an de când, prin vot, m-ați ales primar. Pentru mine este o onoare și o mare responsabilitate. Vă mulțumesc!
Ce simt? Paradoxal, multă bucurie, dar și mâhnire. Bucuria vine din plăcerea de a face și din discuțiile, față în față, cu voi. Mâhnirea vine din faptul că familia mea suferă, că nu mai am timp pentru prieteni, familie și nici pentru mine.
Toată viața am muncit, am învățat, am fost respectată și mi-am construit o reputație şi o carieră onorabile. Nu credeam vreodată că o să fiu atât de atacată, amenințată și insultată în condițiile în care muncesc 12-14 ore pe zi DOAR în interesul câmpulungenilor. La un an de mandat, adică peste o lună, vă voi prezenta un raport cu ce am făcut concret. Un singur exemplu care „nu se vede” este că în mai puțin de un an am reușit să extindem și să branșăm la rețeaua de gaze mai mulți câmpulungeni decât în patru ani și jumătate al primarului de dinainte.
Vă mulțumesc pentru tot! Acum sunt mai puternică și mai hotărâtă. Am convingerea că aceasta este calea. Eu nu m-am rugat să fiu primar, ci am spus doar atât: „Doamne, dacă e pe calea ta și o să fie bine pentru Câmpulung, așa să fie!”. Și așa mă rog și acum. Știu că va fi bine și deja e mai bine decât acum un an.
Așadar, vă mulțumesc! Vă iubesc! Dumnezeu să vă țină sănătoși și voioși! La mulți ani!”, a scris primărița din Câmpulung Muscel pe pagina sa de socializare.
Ați promis că se va face exterioarele la blocurile 9 și 10 sociale , în ce an?