Interdicția de circulație se aplică de la ora 22,00

Interdicția de circulație noaptea se va aplica cu o oră mai devreme, de la ora 22. Klaus Iohannis a anunțat că autoritățile nu iau în calcul un lockdown de Paște. Starea de alertă va fi prelungită însă.

„Vreau să atrag atenția că cifrele din ultima săptămână privind evoluția pandemiei sunt îngrijorătoare. Tendința de creștere e evidentă. Din toate părțile ni se spune că presiunea pe ATI este tot mai mare.

Haideți să nu irosim ce am câștigat până acum prin campania de vaccinare. Campanie care merge foarte bine. Numărul de persoane vaccinate crește de la o zi la alta.

Astfel, până în vară vom avea un nivel foarte bun. Dar până atunci trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal.

Starea de alertă va fi prelungită în această săptămână. Iar circulația pe timp de noapte va fi restricționată mai devreme, probabil începând de la orele 22.

În final, un mesaj care este important pentru mulți. Pot să vă spun foarte clar că nu avem în vedere un lockdown de Paște.”, a declarat Klaus Iohannis.

Guvernul ia în calcul modificarea restricțiilor de circulație, din cauza creșterii numărului de cazuri noi. Executivul ar urma astfel să modifice ora de la care se aplică restricțiile de circulație pe timpul nopții.

Astfel, circulația în afara locuinței va fi interzisă începând cu ora 22. Interdicția de circulație se va aplica cu o oră mai devreme față de ora 23,00. Va fi modificată și ora până la care pot funcționa restaurantele. Și acestea vor putea funcționa doar până la ora 22.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Poliția Locală revine în subordinea Primăriei

După aproape un an Poliția Locală Pitești revine la Primărie. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că miercuri va avea loc ședința CNSU. În acreastă ședință va propune ca jandarmii detașați la ordine publică să revină în unitățile lor. De asemenea, poliția locală va reveni la primării. „Mâine (n.r. […]
Poliția lLocală Pitești

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!