În România, băieţii abandonează şcoala într-un număr mai ridicat decât fetele, iar în zonele rurale doar 36% din copii merg la școală, arată datele INS (Institutul Național de Statistică) transmise la solicitarea HotNews.ro. Rata abandonului a înregistrat valori mai mari pentru băieți, atât în învăţământul primar şi gimnazial, în învăţământul secundar superior (liceal şi profesional) cât şi în învăţământul postliceal. Abandonul școlar se manifestă cel mai evident în învățământul postliceal, rata celor care părăsesc sistemul de educație fiind de 9,7% (9,7% în cazul fetelor, respectiv 9,8% în cazul băieților), spun experții INS.
La nivel de judeţ, valori mari ale ratei abandonului în învăţământul primar şi gimnazial s-au înregistrat în: Covasna şi Călăraşi (cu 3,7% fiecare), Braşov și Vrancea (cu 3,2% fiecare), Mureș și Ialomița (cu 2,9% fiecare), Maramureș (2,6%). Cele mai mici valori ale ratei abandonului şcolar au fost semnalate în: Vâlcea și Gorj (cu 0,7% fiecare), Arad (0,8%), Dâmbovița, Argeș, Suceava, Neamț (cu 1,0% fiecare), Botoșani (1,1%), Timiș, Prahova, Municipiul Bucureşti, şi Cluj (cu 1,2% fiecare), Teleorman, Vaslui, Sălaj și Bistriţa-Năsăud (cu 1,3% fiecare), urmate de Hunedoara, Olt şi Alba (cu 1,4% fiecare), arată datele INS.
În învăţământul liceal şi profesional au abandonat şcoala 2,6% dintre elevi. Pe regiuni, valorile ratei abandonului şcolar în învăţământul liceal şi profesional au fost cuprinse între 3,6% în regiunea Centru şi 2,1% în regiunile București-Ilfov și Sud-Muntenia (fiecare în parte). Cele mai ridicate valori ale ratei abandonului s-au înregistrat în judeţele: Mehedinți (5,4%), Sibiu (5,0%), Caraş-Severin (4,6%), Călărași (4,2%), iar cele mai scăzute în judeţele: Dâmboviţa (0,9%), Prahova (1,4%), Olt (1,5 %), Argeş, Bihor și Suceava (1,7% fiecare în parte).
Vestea tristă este că, la fel ca întreaga populație, și cea de vârstă școlară urmează să se contracte. La orizontul anului 2060 (în următorii 40 de ani), estimările INS arată că numărul populaţiei rezidente preşcolare şi şcolare dva scădea la 2,1 milioane persoane. Pe grupe de vârste cea mai mare scădere ar urma să se înregistreze la copiii de 3-5 ani (-45,4%).