Mănăstirea Curtea de Argeș și Închisoarea Pitești au devenit patrimoniu mondial UNESCO 

Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a decis completarea Listei Indicative a României cu patru noi poziţii. Este vorba de Ctitorii domneşti din Ţara Românească şi Moldova, Reşedinţe Regale din Sinaia, Foste închisori comuniste din România şi Peştera Movile. Aceasta după ce Institutul Naţional al Patrimoniului a transmis în luna aprilie către Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO formularele pentru cele patru bunuri – trei culturale şi unul natural – care au potenţialul de a fi recunoscute la nivel internaţional pentru importanţa excepţională pe care o au pentru generaţiile prezente şi viitoare. 

Ctitorii domneşti din Ţara Românească şi Moldova – Biserica episcopală „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Argeşului din Curtea de Argeş și Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi – capodopere ale arhitecturii medievale din Ţara Românească şi Moldova, au fost edificate de Neagoe Basarab şi Vasile Lupu, domnitori iubitori de cultură ce s-au poziţionat ca protectori ai Ortodoxiei est-europene.  

De asemenea, foste închisori comuniste din România – Fortul nr. 13 Jilava, Închisoarea de la Râmnicu Sărat, Închisoarea Piteşti, Fostul Penitenciar de la Făgăraş şi Fostul Penitenciar de la Sighetul Marmaţiei – locuri ce păstrează şi onorează memoria victimelor regimului comunist care au suferit sau au pierit pentru opoziţia lor faţă de regim. Această selecţie ilustrează tipologii diferite atât ale experimentelor opresive ale regimului, cât şi ale sistemelor de detenţie în care mii de nevinovaţi au pierit şi despre care mii de supravieţuitori au depus mărturii impresionante. 

„Mulţumim tuturor colaboratorilor şi instituţiilor implicate în acest efort comun care se înscrie într-un demers mai amplu al Ministerului Culturii, prin Institutul Naţional al Patrimoniului, dedicat definitivării formularelor pentru o serie de alte 11 poziţii incluse în versiunea revizuită a Listei Indicative a României pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, arată Institutul Naţional al Patrimoniului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cafeneaua Coloniale – arome, gusturi și o călătorie în alte timpuri 

V-ar fi plăcut să-l puteți vedea pe Tudor Mușatescu la o cafea și o șuetă matinală cu un amic în timp ce gândurile îi creionau Titanic Vals? Ori pe Caragiale privind ironic strada pe deasupra ceștii de cafea pentru a surprinde metehnele miticilor, o stradă care acum chiar îi poartă […]
Cafenea Coloniale

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!