Nu, nu e vorba de WC-ul de 400 000 de euro, ci de însăși măreața Piață a Primăriei din Pitești. Recent reabilitată, fezandată, inaugurată și deja crăpată. Ca să înțeleagă tot poporul, măreața realizare pesedistă are deja defecte. Și asta la nici două luni de la redarea în circuitul public. Semnalul a fost tras astăzi de consilierul local PNL Mihai Coteț pe pagina sa de socializare.
„Nici două luni nu au trecut de la inaugurarea Pieței Primăriei Pitești și trebuie să cârpim investiția de 3,5 milioane de euro! Am cumpărat granit suficient de gros pentru a permite și trecerea infanteriei grele, dar zidurile au cedat nervos! Speram ca acest proiect să fi eșuat doar din punct de vedere estetic. Din păcate și execuția lasă de dorit!
Singurul lucru smart din Piața Primăriei rămâne doar wc-ul de 400.000 de euro. Deocamdată…” Este mesajul postat de Mihai Coteț, mesaj însoțit de o fotografie cu prima „minune” din Piața Primăriei.
Ce-ar mai fi des pus? Oare tovarășii Ionică și Gentea, fostul și actualul primar, sunt bine, fără griji? Mulțumiți de cum au cheltuit banii piteștenilor? Pentru că amândoi au girat cu amândouă mâinile monstruozitatea numită Piața Primăriei. Parafarzându-i pe înaintașii lor, comuniștii, nu pute spune decât: Îți mulțumim partid iubit că ne-ai prostit. Din nou și tot pe banii noștri…