Trăim vremuri ciudate, nu atât prin gravitatea virusului care bântuie lumea, cât prin reacțiile pe care oamenii le au în fața stării de fapt în care ne aflăm acum. Un ambalaj comun al tuturor acestor reacții, un ambalaj menit să le justifice cumva, este expresia „nimic nu va mai fi la fel” rostogolită de ceva vreme în spațiul public ca un verdict definitiv și irevocabil, ca o resemnare și o capitulare în fața a ceea ce pare de neînvins. Nu, nu sunt de acord! Eu cred că totul va fi la fel și că tot ceea ce trăim azi este mult mai ușor de învins decât multe alte încercări la care a fost supusă umanitatea în istoria ei. Totul va fi la fel pentru că oamenii uită repede. Nu uită pierderea celor dragi în astfel de drame colective, e adevărat, dar uită suficient de mult sau, mai bine zis, ignoră suficient de mult din ceea ce li s-a întâmplat pentru a se întoarce la vechile obiceiuri, năravuri, tipicuri. Dacă animalele repetă lucruri, asta se întâmplă strict din instinct, cel de conservare, cel de supraviețuire, omul, în schimb, o face conștient, omul se va întoarce mereu cu bună știință la tot ceea ce i-a plăcut să facă înaintea unui eveniment bulversant, chiar dacă asta nu este neapărat bine pentru el și pentru cei din jurul său, și o face din cel puțin două motive. Primul este acela că plăcerea, orice ar însemna ea, este întotdeauna preferată durerii sau ca paliativ la durere, oricât de mare ar fi ea. Al doilea este acela că omul, natura umană, are nevoie de un confort interior cu rol de rezervor energetic care să alimenteze acțiunile viitoare, iar acest confort este de regulă constituit din suma experinețelor confortabile pe care le trăim de la începutul vieții până în prezent. Așadar, totul va fi al fel sau foarte aproape de acest la fel pentru că omul se va întoarce din reflex să-și reia viața de acolo de unde consideră că aceasta ar fi trebuit să continue dacă nu s-ar fi întâmplat evenimentul perturbator. Iar dacă, într-adevăr, „nu va mai fi la fel” atunci ar trebui să nu mai avem superficialitatea de dinainte de criză, să acordăm mai multă atenție și importanță naturii noastre interioare, aceea umană, aceea de ființe vii aparținând încă naturii și nu sistemelor informatice, și să avem mai multă grijă, mult mai multă grijă de relația noastră cu mama natură. Schimbări puține și ușor de făcut, zic eu. Tot ceea ce ni se întâmplă acum se datorează exclusiv gestionării tot mai arogante a relației noastre cu natura, trebuie să încetăm să ne mai credem și să ne mai comportăm ca niște dumnezei pentru că omul nu este și nici nu va fi vreodată Dumnezeu crezând astfel că-și poate permite să se joace când și cum vrea cu natura, inclusiv cu propria condiție pe acest Pământ.
Trecând acum la lucruri mult mai pragmatice, spun din nou că această situație este mult mai ușor de învins decât multe alte nenorociri pe care le-a trăit omenirea. Cum? Simplu, încercând să înțelegem exact realitatea și nu să credem apriori tot ceea ce ni se vinde drept realitate. Și, înțelegând realitatea, să facem lucrurile pe cât posibil la fel ca înainte și mă refer aici la lucrurile acelea practice care țin de relația noastră cu sistemul social, economic și administrativ în care trăim. În economie și comerț e o zicală pe care o tot repet de fiecare dată când am ocazia: „Când ceva ți se oferă gratis, marfa ești tu”. Să încercăm așadar să nu apelăm deloc sau, dacă nu se poate altfel, cât mai puțin la gratuitățile care ni se oferă în perioada asta. Le vom plăti înapoi și, destul de probabil, le vom plăti indexat. Plata la timp a facturilor, a ratelor, cumpărăturile ponderate și în aceleași cantități ca în vremurile bune, menținerea pe cât posibil a echilibrului individual și familial la nivelul celui de dinaintea crizei ne va asigura și echilibrul din viitor. Normalitatea trebuie să fie cuvântul de ordine pentru că doar făcând lucrurile normal putem trece peste orice situație anormală.
Nu, nu e sfârșitul lumii, nici măcar al lumii așa cum o știm, e doar o încercare din care, dacă înțelegem corect realitatea, vom ieși neatinși. Și poate ceva mai conștienți de noi înșine și de ceea ce e bine și ce nu e bine să facem cât timp suntem pe aici, prin această lume.
