Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Violeta Alexandru, fostul ministru al Muncii, a prezentat o centralizare a informațiilor cu privire la domeniile ocupaționale bugetare și a publicat și câteva tabele în care se regăsesc condițiile de acordare și cuantumul fiecărui spor în parte. Aceasta spune că a identificat până acum șapte domenii, între care învățământ, sănătate, ordine publică sau administrație și peste 50 de tipuri de sporuri, de la spor pentru periculozitate sau suprasolicitare neuropsihică, până la munca în ture și spor de consemn la domiciliu. De exemplu, angajații de la Curtea de Conturi au spor de periculozitate. Un alt spor, numit spor de consemn la domiciliu, care presupune un lucru în schimburi, în așteptarea solicitărilor, îl au cei din electricitate.
„Sunt 7 familii ocupaționale de funcții bugetare (învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție și Curtea Constituțională, apărare, ordine publică și securitate națională, administrație). Peste 50 de tipuri de sporuri (încă mai documentez) – de la spor pentru condiții de stres/suprasolicitare neuropsihică, la spor pentru munca în ture, spor pentru gestionarea informațiilor clasificate sau pentru păstrarea confidențialității. Și vechimea în muncă aduce o majorare a salariului la nivelul posturilor cu aceleași cerințe/responsabilități. Și dacă ești nominalizat în proiecte din fonduri europene ești avantajat – primești o majorare a salariului de până la 50%. Personalul bugetar beneficiază și de indemnizație de hrană (347 lei/lună) și, desigur, de vouchere de vacanță. Este foarte bine că s-a început o evaluare completă pentru fundamentarea deciziilor”, a scris Violeta Alexandru pe rețeaua socială.
Mai mult, fostul Ministru al Muncii propune și stabilirea unor indicatori de performanță în administrație ca „abia apoi să se treacă la salarii, sporuri, venituri, în general”.