Un parc din București a primit numele Elisabetei Rizea

Începând din ultima zi a anului 2020, un parc din București poartă numele eroinei muscelene a luptei anticomuniste Elisabeta Rizea. Parcul „Elisabeta Rizea” (foto) este situat pe bulevardul Poligrafiei, lângă Piaţa Presei Libere.

„De astăzi avem un nou parc în Sectorul 1, iar acesta poartă numele: Elisabeta Rizea – eroină a luptei anticomuniste din România, care a fost arestată şi torturată de regimul comunist şi condamnată la 12 ani de închisoare. Prea puţini cetăţeni ştiu cine a fost această adevărată eroină a naţiunii române. Iar noi am decis să îi onorăm memoria şi sacrificiul prin acest gest. Vom lansa curând şi un concurs pentru realizarea unui bust al Elisabetei Rizea pe care îl vom amplasa aici”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Conform sursei citate, în condiţiile în care Bucureştiul se află în topul celor mai poluate oraşe din Europa, orice spaţiu verde este vital pentru sănătatea comunităţii. „De aceea, conducerea primăriei a decis ca acest spaţiu să fie redat circuitului public şi reamenajat”, a mai scris ea.

Elisabeta Rizea a fost o eroină a luptei anticomuniste din România, nepoată a liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1948. Împreună cu soțul ei a sprijinit activ grupul de rezistență anticomunistă Arsenescu-Arnăuțoiu din Munții Făgăraș. A fost arestată și torturată de autoritățile comuniste în 1952 și 1961. A executat 12 ani de închisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ce predicții a făcut Nostradamus pentru 2021

Predicţiile lui Nostradamus pentru 2021 nu sunt deloc încurajatoare, ba mai mult celebrul astrolog a prezis un an tulburător, catastrofal, apocaliptic. Interpreţii profeţiilor lui Nostradamus susţin că acesta a prezis că, în 2021, omenirea va trebui să se ocupe de zombi pentru că un om de ştiinţă rus va crea […]

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!