Instanța supremă a decis: masca este obligatorie și în spațiile deschise

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis azi, 5 ianuarie, că măsura privind obligativitatea purtării măștii în sparții deschise este legală. Hotărârea a fost pronunțată într-un dosar deschis de o avocată din Constanța care a contestat decizia Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei nr. 1454 din data de 23 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând : Admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu. Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei”, este minuta deciziei instanței supreme. Hotărârea este definitivă.

În 23 decembrie, în acest proces intentat DSU de către o avocată din Constanța, Curtea de Apel Bucureşti a decis eliminarea obligativității purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, măsură prevăzută într-un ordin de instituire a carantinei în Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Cel mai tânăr consilier al unui primar din țară are 20 de ani și lucrează la Primăria Câmpulung Muscel

Elena Lasconi, primărița din Câmpulung Muscel, continuă să schimbe paradigma administrației publice locale cu o nouă premieră ieșită din tipare. Astfel, de astăzi, Lasconi are un consilier personal de doar 20 de ani, acesta urmând să se ocupe de chestiunile care vizează copiii, adolescenții și tinerii din Câmpulung, pe care […]
Cel mai tânăr consilier al unui primar din țară are 20 de ani și lucrează la Primăria Câmpulung Muscel

You May Like

Subscribe US Now

error: Content is protected !!