Avertisment Salvamont Argeș: Risc de avalanșă de gradul 5 (maxim) în Făgăraș

Stratul de zăpadă măsurat la stația meteo Bâlea Lac are 256 cm, astfel că a fost stabilit riscul de avalanșă la gradul 5 (foarte mare) la altitudini de peste 1800 metri și 4 (mare) sub această altitudine, pe o scală 1-5. Traseele montane din judeţul Argeş din masivele Făgăraș, Iezer Papusa, Piatra Craiului și Leaota sunt și vor rămâne închise până la sfârșitul iernii. Potecile nu mai sunt vizibile, la fel ca și marea majoritate a semnelor de marcaj, abordarea chiar si alpină fiind in acest moment nerecomandata. Pe versanți, sunt zone întinse unde zăpada proaspătă se va depune in strat foarte mare peste stratul existent deja, înghețat, existând toate conditiile alunecării cu ușurință și apariția de avalanșe însemnate cantitativ. În urma viscolirii, se vor forma troiene de 100-150 centimetri de zăpadă fără coeziune.

Prognoza meteo pentru următoarele zile este bogată în ninsori, ceea ce va duce la menținerea gradului de risc. Vremea se va încălzi usor, astfel că se așteaptă apariția avalanșelor de dimensiuni mari în special pe pantele cu orientare estică, deja încărcate cu plăci de vânt, iar după căderea întunericului, pe versanții nordici. Nu trebuie neglijat faptul că, în anii trecuți s-au produs avalanșe cu victime decedate în munții din țara noastră, astfel că nu trebuiesc subestimate sub nicio formă, avertismentele serviciilor Salvamont!

Din pacate, in perioada 2010-2016, pe fondul unor ierni mai uscate și relativ mai calde, existenta pericolului de avalanșă a fost minimizată, tot odată, crescând foarte mult numărul practicanților de sporturi de aventură, unii dintre aceștia neluând în seamă acest risc. Ultimele trei ierni au avut deja o revenire la normalul cantităților de zăpadă, ceea ce a condus imediat și la înmulțirea cazurilor fatale cu turiști implicați în avalanșe, iar acum avem o a patra iarnă cu un debut întârziat, dar cu  precipitații solide în cantități normale, cu foarte mult viscol, ceea ce creează transport de zăpadă și plăci de vânt, foarte periculoase dacă sunt destabilizate.

 Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în munții Argeșului, este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT. Deasemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în partea joasa a masivelor montane, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină după terminarea acesteia, ținând cont că la ora 17:30 este deja întuneric, mai ales dacă vă aflați în pădure de conifere. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute, iar telefonul trebuie păstrat în așa fel încât să aibă energie suficientă și la sfârșitul zilei, când apar de obicei, situațiile de urgență. Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar și o lanternă, în cazul în care ați putea fi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Deasemenea, trebuie evitată cu desăvârșire parcarea sau chiar și numai oprirea autoturismelor  la baza pantelor dezgolite, încărcate cu zăpadă, deoarece se semnaleaza des curgeri de zăpadă care ajung până pe carosabil. În perioada de iarnă, care la altitudini mari durează până la sfârșitul lunii mai, este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite.

One thought on “Avertisment Salvamont Argeș: Risc de avalanșă de gradul 5 (maxim) în Făgăraș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Consiliul Orașului a decis ca o stradă din Florența să poarte numele Reginei Elena a României

O stradă din Florenţa va purta numele Reginei Elena a României, potrivit unui anunț al Casei Regale. „La iniţiativa unor organizaţii civice reprezentând comunitatea românească şi pe cea italiană, Consiliul Oraşului Florenţa a votat în favoarea atribuirii numelui Reginei Elena a României unei străzi sau unui parc public din străvechea […]
Regina Elena a României

Subscribe US Now