De peste 34 de ani viziunea administrativă a Piteștiului este una de Ev Mediu post comunist. Deși cred că a spune viziune e cumva forțat pentru că orașul ăsta nu a avut niciodată conducători care să aibă așa ceva în posesie. Piteștiul de azi este o feudă, o latifundie împărțită între niște unii, câțiva la număr, care se cred, și până la un punct chiar sunt, stăpânii orașului. Unii sunt stăpânii lui politici, cei care au puterea să-l scoată la mezat, iar alții sunt stăpânii lui de facto, după ce l-au achiziționat metru cu metru și hectar cu hectar cu largul concurs al celor dintâi. Și pe lângă ei o cireadă întreagă de sateliți, slugi și lingăi abonați la nutrețul gras numit ban public și nu numai. În cârdășie, cum spunea, atunci când se afla printre noi, un eminent profesor al Liceului Nicolae Bălcescu, actual Colegiu Național I. C. Brătianu, toți în cârdășie.
Nici nu știi cum să-i numești pe acești înstăpâniți ai orașului nostru. Le-ai putea spune dogi, dar dogii au lăsat omenirii Veneția, nu WC – uri de sute de mii de euro și polate de zeci de mii de euro pe post de stații de autobuz ori pavaje mai proaste decât gresia din baia multora dintre noi. Le-ai putea spune regi, dar le lipsește noblețea și distincția adevăratelor capete încoronate, ca să nu mai spun de educația acestora. Și când spun educație mă refer inclusiv la cei șapte ani de acasă, obligatorii chiar și pentru cei de spiță regală. Dar pentru că nu au și nu reprezintă nimic nobil și nimic vizionar, le poți spune cum le-am mai spus deja, niște unii.
Niște unii care, plictisiți de veșnicia lor în funcții, demnități și combinații, nici măcar nu mai văd orașul, dacă l-or fi văzut vreodată. Nu, oameni buni, acești indivizi nu văd orașul la propriu, ei nu înțeleg sau nu mai înțeleg Piteștiul ca pe casa comunității noastre. Nu! Pentru ei Piteștiul este doar o oportunitate, un mijloc pentru atingerea scopului. De a avea bani, funcții, terenuri valoroase, combinații, clădiri, paraîndărături, cârdășii în care „să fie bine pentru toată lumea”.
Niște unii bolnavi de aroganță, autosuficiență, cultul personalității dus la deșănțare într-o manieră care l-ar face invidios până și pe Ceaușescu, dispreț față de semeni, lipsă de empatie și de respect, ipocrizie și chiar mitomanie. Adversari declarați ai progresului, meritocrației și profesionalismului, criterii care ar spulbera cu siguranță nepotismul și clientelismul, pilonii de bază ai eșafodajului lor de statui vii cu consistența balonului de săpun. Mimi falși ai democrației și ai deferenței față de ceilalți, nu sunt decât niște actori proști în roluri de regi goi.
Niște unii care în aceste zile și-au lepădat vremelnic veșmintele de broscoi crezând că vor arăta a prinți și care, din nefericire, țin orașul ăsta de atâta amar de timp blocat, paralizat de-a dreptul, într-un Ev Mediu post comunist. Din cauza noastră. A celor care parcă nu reușim să părăsim un Sindrom Pitești asemenea celui numit Stockholm alegând ca într-o transă același rău la nesfârșit. A celor foarte mulți care nu mergem la vot pentru că „ni se rupe”, pentru că „toți sunt la fel”, pentru că „nici ăilalți nu sunt mai breji”, pentru că „toți sunt hoți”, pentru că „ăia sunt mai răi ca ăștia”, pentru că nu ne interesează de fapt și pentru că e mai ușor să faci gargară pe net decât să te deplasezi câteva sute de metri până la secția de votare. Pentru că atât ne duce capul, să-i înjurăm patru ani, dar să absentăm de la vot ori să-i votăm din nou în câteva minute. Nu cumva, în realitate, nici măcar nu-i înjurăm pe ei, ci ne înjurăm singuri, noi pe noi, procedând așa?
Nu știu dacă pentru Pitești și ceilalți sunt la fel, și ceilalți sunt hoți ori nici ceilalți nu sunt mai buni. Și știți de ce nu știu? Și de ce nu știți nici dumneavoastră? Pentru că pe ceilalți nu i-am văzut niciodată la lucru în 34 de ani, pentru că noi toți nu le-am acordat această șansă sau ocazie. Poate că sunt mai răi, mai hoți și mai proști decât ăștia de acum, dar nu avem cum să știm asta până nu vor avea ocazia să confirme sau infirme această teorie. Eu, unul, nu am de unde să știu și să aflu cum sunt ceilalți pentru că nu au avut cum să mi-o arate din postura de administratori ai acestui oraș. Dar știu sigur, văd cu ochii mei, simt pe pielea mea, respir zi de zi faptul că de peste 34 de ani niște unii țin Piteștiul captiv într-un Ev Mediu post comunist. Aceiași, din aceeași castă, din același clan, din aceeași cârdășie. Aceiași, ei și ai lor, cu mici excepții grație selecției naturale sau judiciare.
Peste nici două săptămâni și unii, și ceilalți sunt la mâna noastră. Avem atunci puterea de a-i păstra pe aceiași și, implicit, de a menține orașul în marasmul administrativ de acum sau de a-i pune la treabă pe ceilalți ca să putem avea apoi puterea comparației și un mai bun discernământ electoral pentru viitor. Poate peste patru ani vom fi dezamăgiți și ne vom afla tot în acest Ev Mediu post comunist, dar cu alte măști la Primărie sau vom fi pășit deja pe drumul progresului și al respectului față de comunitate. Pentru că Piteștiului asta-i lipsește din partea celor care îl conduc acum, o viziune clară și ireversibilă pentru progres și dezvoltare și respectul față de comunitate. Putem face exercițiul ăsta de a încerca să schimbăm macazul, de a-i pune și pe ceilalți la muncă, dacă nu din convingere, măcar așa, de dragul schimbării și al variației, să vedem cum e. Până la urmă, 4 ani înseamnă nimic pe lângă 34. Să vedem dacă după acești 4 ani ieșim din acest Ev Mediu de acum ori ne afundăm și mai mult în el. Eu sunt convins că mai rău ca acum nu poate fi Piteștiului și, implicit, nouă, dar mai bine da. Poate mă voi înșela, poate nu, există o singură posibilitate de afla asta, dar nu depinde doar de mine, ci de noi toți, cei care vom ieși la vot.
Deci, dragi piteșteni care vom merge la vot pe 9 iunie, ce facem cu orașul nostru, îl scoatem din Evul Mediu sau îl condamnăm definitiv?
One thought on “Ce facem cu Piteștiul pe 9 iunie, îl scoatem din Evul Mediu sau îl condamnăm definitiv? ”