Cei de la DRÄXLMAIER Group România și-au făcut un frumos obicei din a posta pe pagina de socializare a companiei povești despre pasiunile angajaților proprii. La sfârșitul acestei săptămâni a venit rândul Claudiei din cadrul departamentului Operations Engineering din DRÄXLMAIER Pitești a cărei pasiune este confecționarea tablourilor din flori de plastic și nu numai. Potrivit colegilor săi care administrează pagina DRÄXLMAIER, Claudia a început în urmă cu patru ani să creeze tablouri 3D unicat pentru a face surprize speciale familiei, prietenilor și cunoștințelor sale.
„Pe rețele sociale tot îmi apăreau astfel de tablouri. Aveam mult timp liber și mi s-a părut interesant. Am început să creez tablouri cu flori din plastic, dar am făcut și unele din paiete, materiale textile, chiar și din dopurile sticlelor de vin sau din frunze uscate în perioada toamnei. Urmez un principiu minimalist, proporționând culori și texturi diverse, în alcătuirea unui tablou. Acest stil îl aplic și în viața de zi cu zi, în tot ce fac, chiar și în stilul vestimentar. Îmi găsesc inspirația și motivația în lucrui simple, în natură, iar procesul de creație mă ajută să mă relaxez”, a povestit Claudia pentru pagina de socializare a DRÄXLMAIER Group România.