Destinul a vrut ca în ultimele două săptămâni din octombrie să trec zilnic pragul Oncologiei din Pitești, nu pentru mine, ci pentru cineva foarte apropiat și drag. Nu voi da acum detalii care țin de intimitatea unei familii și care, implicit, nu au legătură cu structura unui articol de presă, fie el unul scris într-o notă personală. Dar voi vorbi despre interacțiunea cu o sumă de oameni și despre cum am trăit eu această experiență.
O condamnare nedreaptă
Încă de la înființare cred, Oncologia de la Pitești a fost condamnată să funcționeze în clădiri cu o istorie mai veche decât cea a acestei specialități medicale în Argeș. Mai întâi pe strada Victoriei la intersecția cu Maternității, iar de ceva ani într-un corp al fostului Spital „Nicolae Bălcescu”. Și într-un caz, și în celălalt, vorbim de sedii care nu au nimic de a face cu locuri în care să se desfășoare activități medicale demne de secolul în care ne aflăm. De o secție de Oncologie nici nu ar trebui să fie vorba. Oricât s-ar renova, oricât s-ar spoi pereții, oricâtă aparatură și accesorii moderne s-ar aduce, locul nu ar trebui să fie acela. Sunt convins că dacă s-ar face o cercetare „arheologică” și s-ar înlătura toate elementele constructive și de zidărie adăugate în ultimii 50 de ani, prin adâncurile clădirii de la Oncologie s-ar găsi, fără să mire pe nimeni, inclusiv paie pentru că și acestea erau folosite în epoca în care a fost construită. Cam aici ne aflăm. Cu toate acestea, și aici omul sfințește locul și, surprinzător, Oncologia de la Pitești nu miroase a spital, nu are acel miros specific unei astfel de incinte. Știți de ce? Pentru că ordinea desăvârșită, curățenia lună și disciplina sunt parte din structura funcțională a acestui loc și din educația oamenilor care îl slujesc, de la medic la femeie de serviciu și invers.
Despre oamenii de la Oncologie
Spuneam mai înainte că omul sfințește locul, iar în acest loc vorba asta veche se potrivește fără nicio abatere. Voi începe cu dr. Crina Călinescu, medicul curant, un profesionist al domeniului, ca de altfel toți medicii de acolo, dar și un om care știe să-ți vorbească despre cancer și moartea cauzată de acesta într-un mod care să nu te îngrozească, un om cu o atitudine atât de echilibrată încât, chiar dacă știi că acolo moartea se plimbă pe holuri, te face să nu o mai vezi. Aceeași atitudine și același profesionalism și din partea medicului Nicoleta Liliana Manea care a avut ingrata și trista misiune de a închide cercul în sensul că pe garda domniei sale s-a efectuat internarea și pe o altă gardă a sa s-a produs decesul. De asemenea, deși nu le cunosc numele, vreau să spun că după același calapod se comportau toți ceilalți angajați ai secției, asistenta șefă, asistente, infirmieri, femei de serviciu. Toți, fără excepție. Și mai vreau să spun ceva. Și în momentele în care mă aflam acolo mi-a funcționat defectul profesional devenit instinct de a capta informația din zbor. Ce vreau să spun este că atitudinea de care vorbeam a celor de la Oncologie, de la medici la femeile de serviciu și invers, era aceeși față de toți pacienții internați, pacienții veniți doar la tratament ori aparținătorii acestora. Tot fără excepție. Acel loc, prin oamenii lui, este un exemplu de așa da.
Despre oamenii de dinainte de Oncologie
Doresc să mai amintesc și câțiva oameni care au contat înaintea episodului de la Oncologie. E vorba de medicul Remus Radu de la Radioimagistica Spitalului Militar din Pitești pentru profesionalism, promptitudine și ajutorul oferit, chirurgul Laurențiu Radu, de la același spital, pentru sfaturile pertinente și utile și medicul diabetolog Daniela Nenciu pentru sufletul pe care îl pune în meseria pe care o face. Totodată, trebuie să o amintesc și pe colega mea de breaslă Natașa Paraschiv, știe ea de ce și pentru ce, nu doar o fată simpatică, frumoasă și inteligentă foc, ci și un om cu un suflet cât lumea de mare.
Despre sistem și bolile lui
Spun acum cu toată convingerea că oamenii care mor în spitalele noastre nu mor pentru că sunt omorâți de medici ori asistente, ci mor pentru că sunt bolnavi când ajung acolo. Înainte de a se întâlni cu bolile sistemului medical, pacientul român se întâlnește cu propriile boli. Boli de care de multe ori se face singur vinovat pentru că nu are obiceiul „să se caute” la timp, cum spuneau bătrânii. Trebuie să înțelegem asta. Nu merge nimeni la spital sănătos tun și de undeva apare un Mengele reîncarnat care îl omoară cu bună știință. Nu. E adevărat, sistemul are probleme mari și are oameni cu grave carențe profesionale, dar nu aceștia îi omoară pe pacienți, ci bolile. Îmi permit să spun că sistemul medical românesc are trei boli grave. Primele două sunt simbiotice, politica și administrația. Din cauza acestora sistemul are probleme și din cauza lor în sistem activează oameni cu grave carențe profesionale care produc cazuri mai mult sau mai puțin grave de malpraxis. A treia boală, cancerul sistemului medical românesc în opinia mea, este lipsa prevenției. Un sistem sănătos, coerent și, la nevoie, coercitiv de prevenție ar însemna multe, multe vieți salvate. Din păcate, atâta vreme cât sistemul medical românesc va continua să fie administrat la nivel central și local de oameni care nu înțeleg sănătatea și medicina, de oameni de care cadrele medicale trebuie să se roage la propriu ca să se dea drumul la căldură în saloane, de exemplu, lucrurile vor evolua la fel ca până acum.
În loc de epilog
Când ajungi la Oncologie, moartea se internează cumva odată cu tine, devine colega ta de pat și se hrănește cu suferința ta. Oamenii de la Oncologia din Pitești se luptă cu moartea, se bat cu ea pentru a o da jos de pe acel pat de spital, pentru a o alunga de lângă tine. Sau măcar pentru a o împiedica să-ți grăbească sfârșitul ori să ți-l transforme într-unul chinuitor. Și de multe ori, când pacienții nu se mai pot mișca, fac lucrul acesta fizic, lupta asta devine una fizică, la propriu. Nu vreau să folosesc cuvinte mari și la modă precum eroi, minuni și altele de acest fel, dar spun cu toată convingerea, și pentru mine e suficient, cred că și pentru ei, că oamenii de la Oncologia din Pitești sunt oameni. Oameni care se bucură de toată recunoștința, admirația și respectul meu. Și asta o spune cineva care recent a pierdut pe cineva drag pe un pat dintr-o secție de Oncologie a unui spital din Pitești, Argeș, România și nu are nimic de reproșat pentru asta.
Ce frumooossss, atunci când vorbim de Profesioniști, Oameni cu Suflet Mare, plini de Respect și Omenie, apropiați Semenilor Lor aflați în Grele Suferințe. Pt toți Aceștia…..mult Respect, Considerație și „Jos Pălaria”….Doctori, Asistenți(te), Infirmieri(re), Îngrijitoare. Felicitări Bravi Oameni ai Secției de ONCOLOGIE-Pitești.