Chiar dacă nu mai are un județ căruia să-i fie capitală, Câmpulungul Muscelului a fost, este și va rămâne pentru totdeauna placa turnantă a unui ținut a cărui identitate nu ar fi întreagă fără orașul de sub Mateiaș. Capitală primordială a primei țări care s-a numit românească, leagăn al limbii române autentice, Câmpulung Muscel este fără îndoială centrul istoric și spiritual al unui întreg sistem etno – geografic. Întemeiat mai degrabă sub auspicii occidentale sau cel puțin central europene decât bizantin balcanice, orașul a fost dintotdeauna mai altfel decât celelalte cetăți și capitale valahe. A fost dintotdeauna un oraș privilegiat.
Chiar și în epoca modernă Câmpulungul a evoluat tot în nota sa, consacrată deja, de localitate demnă de luat în seamă, toată lumea bună a României având proprietăți aici. Până și castelul regal, Peleșul, aflat acum la Sinaia fusese gândit inițial pentru a fi ridicat la Câmpulung, Regele Carol I și Regina Elisabeta fiind fascinați de frunusețea orașului și a locurilor și atrași de aerul sănătos al zonei. Iar un oraș turistic, balnear, aristocrat, emancipat și cosmopolit cum era atunci Câmpulungul nu putea fi altfel decât un bogat izvor cultural. De la Neacșu din Câmpulung și scrisoarea lui către Hanăș Begner, judele Brașovului (1521), cel mai vechi document păstrat scris în limba română, și până la Tudor Mușatescu sau Ion Barnu (Dan Barbilian), Câmpulungul a furnizat și furnizează în continuare cultură României și românilor.
Cel mai mare rău care se putea întâmpla capitalei Muscelului, ca și întregii țări de altfel, a fost comunismul. Câmpulungului i-au fost atunci înăbușite aproape în totalitate tocmai acele canale care îi alimentau farmecul și parfumul transformându-l într-un oraș care nu mai conta decât pe harta industrială a țării. Cu toate acestea, nici măcar comuniștii n-au îndrăznit să radă de pe fața pământului toate zonele vechi, cele care ofereau și atunci, ca și acum, identitatea orașului, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, la Pitești. Asta face ca azi Câmpulung Muscel să fie unul din orașele românești cu o impresionantă zestre de zone, străzi și clădiri care au fost declarate monumente istorice, circa 40% dintre ele fiind monumente de interes național. O zestre cu care doar orașe precum Timișoara, Sibiu sau Brașov se mai pot mândri, bineînțeles păstrând proporțiile, știut fiind că acestea au avut o cu totul altă anvergură încă din vechime. Din păcate, și cei care au administrat orașul în ultimii 30 de ani au preferat să-l țină în praf și anonimat decât să-i redea strălucirea. Am putea spune că orașul a avut niște administratori prea mici pentru o istorie atât de mare.
Iubesc Câmpulungul, îmi place să-mi las pașii să-i străbată străzile de fiecare dată când ajung acolo, îmi place să-i respir parfumul unic. Câmpulungul este o bijuterie de oraș, o spun ca piteștean îndrăgostit iremediabil de Piteștiul lui și puțin invidios că orașul meu a pierdut aproape tot din ceea ce îi dădea unicitate în vremurile sale frumoase, iar Câmpulungul a reușit să păstreze tocmai acele locuri. Invidios dar bucuros că între cele două nu sunt decât puțin peste 50 de kilometri și doar o oră de mers până în urbea de la poalele Mateiașului. Câmpulungul este o bijuterie de oraș, o bijuterie uitată dar care chiar merită să-și recapete strălucirea, trebuie doar ca oamenii lui să-și dorească în continuare asta.
One thought on “Despre capitala Muscelului cu drag”