Trăiesc din ce în ce mai acut senzația că Piteștiul e un oraș tot mai sufocat. De pavele, de betoane, de blocuri ridicate pe orice peticel de teren, de idei proaste și de faptul că tocmai o bună parte dintre cei care îi decid soarta par să nu-l iubească deloc. Mai mult decât atât, constat că orașul meu e sufocat și în spirit, în esență. Privesc cu jind și cu tristețe în același timp cum alte orașe din țară, multe dintre ele mai mici și mai sărace decât Piteștiul, sunt vii, au viață culturală intensă, au o viață de stradă intensă și interesantă. Și nu mă refer la ultimul an, cel pandemic, ci la toți anii de dinaintea lui. Piteștiul a fost, încă din vremea când îl cânta Minulescu, un oraș cu un parfum aparte. Un parfum pe care nici măcar comuniștii nu au reușit să-l ucidă cu totul, de fapt cred că nici măcar nu au dorit asta, ba, chiar l-au îmbogățit. Un parfum care și astăzi poate fi respirat din când în când și din loc în loc dar, din păcate, din ce în ce mai rar.
Piteștiul are mulți centri de frumusețe spirituală, Teatrul Alexandru Davila, Teatrul Independent Pitești, Filarmonica, Teatrul Așchiuță, Muzeul Județean, Galeria de Artă, Biblioteca Dinicu Golescu ori Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea, ca să dau doar opt exemple. Din păcate, toate aceste instituții și, mai ales, esența lor ajung în atenția publicului doar prin simple afișe stradale, și acelea fade și prea puține, ori prin laconice anunțuri și articole de presă. Poate n-ar fi rău dacă actorii, muzicienii, cărțile ori tablourile ar coborî printre oameni, în stradă sau oriunde aceștia sunt purtați de treburile zilnice. Nu cred că ar fi rău ca din când în când Filarmonica să concerteze în holul de la Finanțe, de exemplu, sau pe peronul Gării ori în holurile celor două universități din oraș. Iar asta să se întâmple pur și simplu, fără afișe și fără anunțuri prealabile. Știu, a cântat pe treptele Bibliotecii Județene, e foarte bine, dar vrem să îi vedem și să îi ascultăm pe artiști și în alte părți. Sunt convins că piteștenii ar fi încântați iar efectul imediat ar fi acela că ar păși în număr tot mai mare pragul instituțiilor de cultură din oraș. La fel ar putea proceda și actorii de la Davila, venind și jucând un act sau o scenetă undeva pe stradă, printre oameni, nu doar online sau cu sala . Pictorii noștri, de asemenea, ar putea să-și expună tabourile și în alte locuri decât la Metopa unde se admiră doar ei între ei, undeva unde trecătorul să-și oprească drumul lui spre o grijă zilnică în fața unui tablou. Nu cred că strada unui oraș ca Piteștiul e menită să lâncezească. Sigur, avem Simfonia Lalelor, sufocată și ea de prea mulți politicieni și interesele lor conexe, care este într-adevăr un simbol, o emblemă a orașului, pot spune că deja face parte din heraldica lui spirituală. Dar și aici aș face o schimbare, aș chema politicienii în ultima seară, la închiderea evenimentului, nu la deschidere când aceștia nu fac altceva decât să răpească piteștenilor o jumătate de zi din durata expoziției. După ce trece Simfonia strada piteșteană cade din nou în letargie fiind doar amețită din când în când de manifestări gen Toamna Argeșeană în care talciocul, fumul de mici, mirosul de pastramă și varză acră ori o lălăială cu pretenții de folclor autentic își dau aere de act cultural. Nu suntem toți piteștenii, de fapt cred că nu suntem deloc, înfulecători de mici și cheflii de meserie ca să primim doar atât!
Ar mai fi multe de spus, poate că administrația locală ar trebui să organizeze, că tot e pandemie și ne plictism acasă, un concurs fără pile, cunoștințe, relații și interese pecuniare, concurs în urma căruia să fie selectate cele mai ingenioase idei de manifestări publice, stradale, un concurs care să scoată în față ingeniozitatea, creativitate și ineditul din gândirea tinerilor noștri. Aș vrea ca, după ce vom reveni la normal, în fiecare săptămână, chiar și în cursul ei, nu neapărat în weekend, să văd că pe Strada Mare, pe Trivale, în Expo, în Luncă, în Ștrand sau oriunde în orașul ăsta se întâmplă ceva. Printre oameni și pentru oameni, ceva care să-i opească din drum și să-i bucure. Vreau ca Piteștiul să se trezească, să fie un oraș viu, vreau ca aceia care au în mână soarta lui să permită și altfel de spectacole decât cele despre șpagă, corupție și lucruri prost făcute, îmi doresc din tot sufletul ca orașul meu să fie o casă frumoasă pentru cetățenii săi. Nu mai vreau ca Piteștiul să fie un oraș sufocat cu oameni sufocați de indolența, incompetența și hoția celor care îl conduc.
