Istoria reorganizărilor teritoriului naţional

Lasă un comentariu

Printează

Motto-ul ziarului nostru, un citat din Eminescu, sună aşa: ”cine vrea adevărul, să se întoarcă spre trecut„. Însă actualele discuţii dintre politicieni pe marginea reorganizării teritoriale a României par a nu ţine cont de istorie. Aşa încât, spre adâncă aducere aminte vom prezenta reorganizările, mai mult cele recente, de care a avut parte teritoriul nostru naţional şi numele diferitelor regiuni sau judeţe existente în timp. Câţi oare ştiu că primul judeţ atestat documentar, la 8 ianuarie 1392, de către Mircea cel Bătrân, este Vâlcea? Fost ”ţinut al Vâlcii„, prin hrisov domnesc această regiune este prima care a purtat denumirea de judeţ.

Perioada 1918-1925

După primul război mondial, timp de şapte ani s-a păstrat specificul organizărilor administrativteritoriale existente în provinciile istorice unite cu Vechiul Regat. Schimbarea a intervenit atunci când a fost adoptată legea de unificare administrativă, lege intrată în vigoare de la 1 ianuarie 1926. Pe baza Constituţiei din 1923 şi a legii de unificare administrativă teritoriul ţării a fost împărţit în 71 de judeţe, 489 de plăşi şi 8.879 de comune. Ulterior, prin diverse legi, această structură iniţială a suferit modificări, însă nu majore, ci doar la nivel de localităţi şi plăşi.

Perioada 1938-1940

O perioadă tulbure din istoria României a rămas mai puţin cunoscută. Înaintea celui deal doilea război mondial s-a recurs la o restructurare considerată de tip fascist. Constituţia din 1938, a introdus ca nouă unitate administrativă ţinutul, care grupa mai multe judeţe. În baza acestei constituţii, conform legii administrative din 14 august 1938, au fost formate 10 ţinuturi, fiecare dintre ele fiind alcătuite din mai multe judeţe, independent de criteriul istoric: Argeş, Crişuri, Dunării, Jiu, Mării, Mureş, Nistru, Prut, Suceava, Timiş. După cum informează Wikipedia, ”această împărţire a fost făcută după modelul legii administrative italiene din 1926 şi a celei iugoslave din 1929. Ținuturile au luat în general denumiri de ape, pentru a trece pe plan secund apartenenţa istorică a teritoriilor lor. După modelul fascist italian, judeţele din Transilvania locuite preponderent de maghiari au fost incluse în ţinuturi separate, astfel încât procentul minoritarilor să fie redus per totalul ţinutului: judeţul Trei Scaune a fost inclus în Ținutul Argeş, iar judeţele Ciuc şi Odorhei în Ținutul Alba-Iulia„.

Perioada comunistă

Comuniştii au adus cu ei şi modelul sovietic de organizare a teritoriului. Este drept că nu am devenit gubernii, însă s-au format regiuni, după modelul sovietic. Una dintre acestea se numea chiar Stalin. Prima modificare a intervenit la data de 6 septembrie 1950. Atunci au fost desfiinţate cele 58 de judeţe (ca şi cele 424 plăşi şi 6.276 de comune rurale şi urbane), fiind înlocuite cu 28 de regiuni (compuse din 177 de raioane, 148 de oraşe şi 4.052 de comune). Doi ani mai târziu, numărul de regiuni a fost redus la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Stalin, Suceava, Timişoara şi, pentru prima dată după unire, o entitate administrativă creată pe criterii etnice, Regiunea Autonomă Maghiară. În 1956 s-au desfiinţat regiunile Arad şi Bârlad. În 1960 s-au efectuat redistribuiri de teritorii şi redenumiri de regiuni. Entitatea administrativă maghiară a fost redenumită Regiunea Mureş-Autonomă Maghiară, modificându-i-se, totodată, şi teritoriul, iar numărul regiunilor s-a redus la 16. În fine, în februarie 1968 s-a revenit la împărţirea administrativ – teritorială a ţării pe judeţe. După ”discuţii la nivelul organizaţiilor de partid„ s-a ajuns la formula cu 39 de judeţe, plus municipiul Bucureşti, 236 oraşe, dintre care 47 de municipii şi 2706 comune, care aveau în componenţă 13149 sate. Practic, ultima reformă administrativ- teritorială majoră din România a avut loc în anul 1968.

În prezent

După 1990 nu s-au modificat prea multe din punct de vedere al reorganizării teritoriale. Înainte de integrarea în Uniunea Europeană au apărut ”Regiunile de dezvoltare„. Regiunile de dezvoltare ale României corespund cu diviziunile de nivel NUTS-II din UE. Deocamdată aceste regiuni nu au nici un statut administativ, neavând un consiliu legislativ sau corp executiv propriu. Practic, regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-teritoriale şi nici nu au personalitate juridică. Ele reprezintă un simplu acord între consiliile judeţene şi cele locale, cu funcţia de a aloca fondurile PHARE de la UE, pentru dezvoltare regională. De menţionat că cele opt regiuni de dezvoltare au devenit membre ale Comitetului Regiunilor atunci când România a aderat la U.E.

Regiuni de dezvoltare sau judeţe?

Cele opt regiuni sunt numite după poziţia geografică în ţară: Nord-Vest, Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, Sud, Vest, Centru, Bucureşti şi Ilfov şi seamănă la indigo cu harta scoasă pe piaţă de P.D.L. Astfel: Regiunea de Dezvoltare Nord–Est are în compunere judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ, Suceava, Bacău, Vaslui şi însumează 3.836.875 locuitori. Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest cuprinde judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu- Mare şi Sălaj. Populaţia Regiunii Nord-Vest era în anul 2005 de 2.737.400 locuitori . Regiunea Sud-Est are în compunere Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău şi Constanţa, aproape trei milioane de locuitori. Regiunea Sud Muntenia cuprinde judeţele Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman. Regiunea Centru este compusă din Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov. Regiunea de Dezvoltare Vest cuprinde Arad, Caraş- Severin, Hunedoara şi Timiş. Regiunea Sud Vest Oltenia Judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj. În fine, mai rămâne Regiunea Bucureşti-Ilfov. Practic, marea reorganizare nu ar face decât să dispară judeţele şi să consfinţească drept noi judeţe actualele opt regiuni de dezvoltare.