Corectoarele şi puterea calorifică, şmecheriile prin care sunt umflate facturile la gaze

Lasă un comentariu

Printează

Suntem arşi la buzunare

Facturarea gazelor naturale în unităţi ene rge tice a creat confuzie şi încă mai creează în rândul consumatorilor, care nu pot aprecia care este de fapt creşterea reală a tarifului în situaţia emiterii facturii în kilowaţi oră, şi nu în metri cubi, cum a fost până acum doi ani. Fostul vicepreședinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E.), Gheorghe Buliga, a declarat la acea vreme că s-a opus cu vehemenţă schimbării modului de facturare a gazelor în acelaşi moment cu creşterea tarifelor. Dincolo de lipsa de pregătire a operatorilor pentru trecerea la noua modalitate de tarifare, Gheorghe Buliga recunoaştea că schimbările intervenite au fost menite a crea confuzie şi, cel mai probabil, o creştere a tarifelor peste procentul anunţat de A.N.R.E. Presiunile de creştere a tarifelor venite din partea operatorilor au primat însă în faţa argumentelor de natură tehnică. Regulamentul de măsurare a gazelor naturale, respectiv conversia volumelor de gaze naturale în unităţi energetice, prevede o formulă de calcul aparent extrem de simplă: energia gazelor este dată de volumul corectat (volumul măsurat în metri cubi) înmulţit cu puterea calorifică superioară, la temperatura de combustie de 25 grade Celsius (Kwh/ metri cubi). Pe facturile de la G.D.F. Suez Energy România este înscrisă următoarea formulă de calcul: E=V(b) x PCs, unde E reprezintă energia gazelor naturale exprimată în kwh, V(b) ar însemna volumul corectat, sau volumul măsurat în condiții de bază(p=1,01325 bar și T=288,15K), în metri cubi, iar PCs ar fi puterea calorifică superioară la temperatura de combustie de 15 grade Celsiuskwh/ mc. Dincolo de faptul că această putere de combustie este urmată de o convertire la o temperatură de 15 grade Celsius (prin înmulţirea cu o serie de coeficienţi), operaţiune ce poate determina erori, formula amintită mai sus ridică o serie de probleme. S-a argumentat că facturarea în unităţi energetice dă posibilitatea consumatorului să compare costuri l e legate de diverse soluţii de încălzire, ca şi cum respectivul consumator ar fi un mare specialist în formule de calcul ale puterii electrice sau puterii calorifice a gazelor naturale. Dumneavoastră ați înțeles ceva? Sincer, nici noi. Până la urmă, firmele de distribuție ar putea la fel de bine să tarifeze gazele la kilogram, în litri, ca la butelii, sau, de ce nu, direct în grade Celsius/ oră.

Şpilul stă în puterea calorifică

Determinarea energiei conţinute în gazele naturale este mult mai complexă decât măsurarea şi facturarea energiei el ectrice, pentru că în primul caz trebuie ţinut cont de mecanica fluidelor, precum şi de proprietăţile termodinamice şi termice ale gazelor. Problema cea mai delicată se pune în cazul calculării puterii calorifice a gazelor naturale livrate consumatorilor, asociată cu cantitatea de aer necesară arderii, temperatura gazelor de ardere sau compoziţia chimică. Puterea calorică a gazelor naturale este dată de cantitatea de căldură degajată de un metru cub de combustibil gazos, prin ardere completă. Specialiştii folosesc o ecuaţie de ardere a metanului, care dă în final două feluri de puteri calorifice: puterea calor i f i că superioară, la care se referă Regulamentul de măsurare a gazelor, şi puterea calorifică inferioară, despre care nu ni se spune absolut nimic. În cazul puterii calorifice superioare, apa formată în reacţia de ardere este considerată ca fiind adusă la stare lichidă, iar în cazul puterii   calorifice inferioare apa formată în reacţia de ardere este considerată în stare de vapori. De ce sunt importante aceste amănunte? Pentru simplul motiv că diferenţa între cele două puteri calorifice este de circa 11%, respectiv puterea calorifică superioară este mai mare cu 11% faţă de cea inferioară. Din păcate, orice utilizator obisnuit de gaze naturale foloseste doar energia dată de puterea calorifică inferioară a gazelor naturale, şi nu pe cea dată de puterea superioară, cum pr e c i z e a z ă Regulamentul de măsurare a gazelor. Iată ce plătim noi în fapt, cu toate că sistematic ni s-a băgat pe gât faptul că avem parte de o putere calorifică superioară. Chiar dacă pare mult prea tehnic, trebuie precizat că în cazul arderii gazelor naturale în orice aparat obişnuit de ardere (cum este cazul utilizatorilor casnici), apa rezultată părăseşte coşul de evacuare sub formă gazoasă (vapori), stare care se obţine prin absorbţia unei cantităţi de căldură din energia degajată prin arderea gazului. Concluzia specialiştilor este că (fără a aminti de celelalte posibile erori) plătind energia, respectiv kilowaţi oră, calculată prin înmulţirea debitului cu puterea calorică superioară, consumatorul obişnuit plăteste cu aproximativ 11% mai mult decât foloseşte.

Preţul gazelor, umflat cu pompa

De la general la concret. În România funcţionează două mari distribuţii de gaze (Distrigaz Sud şi E.ON Gaz), al căror principal beneficiar este populaţia. Înainte de a solicita majorarea tarifelor la gaze, cu circa 24%, respectivele distribuţii susţineau că pierderile lor (la tarifele vechi) ar fi de peste un milion de lei pe zi. Să vedem care este câștigul celor două societăți de distribuție acum, după modificarea modului de facturare. Începem cu o întrebare: cum îşi reglează distribuţiile energia pe oraşele alimentate în mai multe puncte cu gaze naturale? Să luăm cazul Bucureştiului, care are mai multe astfel de puncte. Aşadar, în Capitală, se măsoară, prin punctele prin care este alimentată, 400.000 mc/zi, volum de gaze. Într-o primă variantă, având în vedere sistemele de distribuţie ce sunt interconectate şi fără a fi măsurate aceste gaze, se poate aprecia că în cazul existenţei a trei direcţii, pe acestea se pot stabili următoarele procente: 40% (160.000 mc/zi) – gaze cu Puterea Calorifică Superioară (PCS) de 10,5 kilowaţi oră/metri cubi; 20% (80.000 mc/zi – gaze cu PCS de 10,4 kilowaţi oră/ metri cubi; 40% (160.000 mc/zi) – gaze Petrom cu PCS de 11,4 kilowaţi oră/ metri cubi. Din această variantă rezultă un PCS mediu de 10,84 kilowaţi oră/metri cubi, iar la un volum de 400.000 mc/zi avem o energie de 4.336 mii kilowaţi oră/ metri cubi. Într-o altă variantă, dacă ne raportăm la aceiaşi 400.000 de metri cubi/zi volum gaz şi la un alt mod de reglare a energiei, pe care noi nu-l putem controla în niciun fel, am putea avea o altă situaţie: 30% (120.000 mc/ zi) – gaze cu PCS de 10,5 kilowaţi oră/ metri cubi; 20% (80.000 mc/zi) – gaze cu PCS de 10,4 kilowaţi oră/metri cubi şi 50% (200.000 mc/zi) – gaze cu PCS de 11,4 kilowaţi oră/metri cubi, de unde rezultă un PCS mediu de 10,93 kilowaţi oră/metri cubi, respectiv o energie de 4.372 mii kilowaţi oră/metri cubi. Făcând diferenţa, la volumul de 400.000 mc/zi, între prima reglare şi cea de-a doua rezultă un câstig de 36 mii kilowaţi oră/zi energie pentru distribuitor. Asta da afacere.

Corectoare furăcioase

În plus, firmele furnizoare au venit cu o invenție numită corector, care citește în paralel cu contoarele clasice cantitatea de gaz consumată, dar pe alte criterii. Diferența constatată de corectoare este însă imensă, bineînțeles numai și numai în favoarea firmelor de distribuție. Aparatele cu pricina au fost montate în general la scările de bloc care au centrală proprie, iar procesele dintre administratorii de bloc și firmele distribuitoare de gaze naturale au început să se țină lanț. Nicăieri în contract nu scria ceva de vreun corector, iar aparatul stipulat că este folosit pentru citirea consumului este cel clasic, care măsoară în metri cubi. Dacă au văzut că ține și că cei de la A.N.R.M nu intervin, numai ei știu de ce, sau pentru cât, cei de la G.D.F Suez Energy Romania au trecut la un atac frontal, încercând să fure clienții RADETului și ai municipalității, care se tot vaită cu plata subvențiilor la căldură pe timp de iarnă. Puteți vedea în facsimil cum arată, mai nou, un plic ce conține o factură emisă de cei de la G.D.F. Suez, care îi invită pe fraieri să renunțe cu încredere la sistemul centralizat de încălzire în favoarea unuia individual, adică centrală de apartament. La cum decurg lucrurile, nu este exclus să vedem la iarnă lumea cum cară cu brațele de lemne pe scări, folosind sobe, godine, sau centrale pe lemne, ori chiar pe curent electric, care în condițiile preconizate pare a rămâne mai ieftin decât gazul natural.

Căldură de ardere sau putere calorifică?

Conform Wikipedia, puterea calorifică, (căldura de ardere) reprezintă numărul de unități de căldură degajate prin arderea completă a unei unități de masă de combustibil în condițiile prevăzute de standarde. Unitatea de masă poate fi molul, kilogramul sau metrul cub normal. Și tot în Wikipedia se precizează că: „Termenul de putere calorifică nu este corect, deoarece unitatea de măsură nu se raportează la timp (nu este o „putere”). În limba română el provine din franceză – pouvoir calorifique – la fel ca în toate limbile latine, și, deși s-a propus înlocuirea sa cu termenul căldură de ardere, în lucrările de specialitate din termoenergetică și în toate standardele de profil se folosește expresia putere calorifică”. Conform datelor oficiale înscrise pe site-ul Institutului Național de Metrologie, în cazul combustibililor gazoşi, cele mai utilizate metode de determinare a puterii calorifice sunt cea bazată pe variaţia efectului termic în cursul unui proces de ardere izoterm-izobar şi cea bazată pe variaţia compoziţiei gazului de ardere determinată prin cromatografie în faza gazoasă. Prima metodă stă la baza funcţionării celor mai multe din calorimetrele pentru gaze combustibile. A doua metodă, indirectă, este utilizată pentru certificarea materialelor de referinţă în stare gazoasă.

Efect de domino

În prezent, reglementările naţionale presupun ca gazul de import să se amestece cu cel intern, iar ce rezultă este un preţ unitar, reglementat de stat, prin A.N.R.E., mult mai ieftin decât în Europa, spun specialiştii. Este mult mai ieftin pentru că este din producţia internă şi nu este „umflat“ la preţ ca gazul rusesc. Dar şi populaţia are venituri mult mai mici decât cea din UE. Chiar dacă se decide scumpirea gazului iniţial pentru consumatorii industriali, omul de rând va fi cu siguranţă afectat indirect. Firmele care vor plăti un gaz mai scump, deci vor avea costuri mai mari, vor fi nevoite să crească preţurile produselor lor. Aşa se ajunge la scumpirea produsului final, suportată tot de omul de rând. Spre exemplu, o fabrică de pâine îşi creşte costul cu gazele consumate în procesul de producție cu 30%, să spunem, ceea ce înseamnă că pâinea produsă în cuptoarele acesteia va fi, bineînţeles, mai scumpă pe rafturile din magazine.

F.M.I. îşi bagă codița în preţul gazelor

Reprezentanții Fondului Monetar Internaţional (F.M.I.) – acest de bau-bau al economiei româneşti – cer cu vehemenţă liberalizarea preţului gazelor. Teoretic, din 2013 ar urma să se scumpească gazele pentru firme, iar doi ani mai târziu, pentru populaţie. Practic, scumpirile ar putea veni mai devreme, din cauza presiunii pe care o pun factorii implicaţi. Toate acestea sunt înglobate în sintagma numită „liberalizarea preţului gazelor“. De fapt, asta înseamnă că preţul gazelor din producţia internă – care este acum de circa două ori mai ieftin decât gazul de import – va fi „aliniat“ la preţul gazului de import, ajuns undeva la 400 de dolari pe mia de metri cubi. Cu alte cuvinte, ne auto-impunem să plătim gayele din producția internă la cel imens impus de ruși. Şi firmele care furnizează gazele naturale în diverse zone ale ţării cer de ani buni majorarea preţului gazelor. GDF Suez Energy România a susţinut, în repetate rânduri, că lucrează pe pierderi şi că, mai devreme sau mai târziu, aceste pierderi se vor vedea în factura consumatorului, care va trebui să plătească. Până şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E) a anunţat zilele trecute că se gândeşte la schimbarea modalităţii de calcul a tarifelor gazelor naturale, care în traducere va însemna tot scumpiri pentru unii consumatori sau chiar pentru toţi, indirect. Este doar o chestiune de timp până ce A.N.R.E. pune în practică tot ce propune, pentru că trebuie modificată legislaţia privind gazele naturale.