Mioriţa în variantă poliţistă

Lasă un comentariu

Printează

Escrocherie! O familie de rromi din Arpaşu de Jos, judeţul Sibiu, îl acuză pe un sas de înşelăciune. Litigiul îl constituie o turmă de 400 de oi.

Între povestea ţiganilor ciobani din Arpaşu de Jos şi balada „Mioriţa” există câteva asemănări. Ca personaje cuvântătoare îi avem pe soţii Bancu, pe post de victime, rolul baciului ungurean este jucat de investitorul sas cu dublă cetăţenie (română şi germană) Martin Muler, în postura mioarei năzdrăvane poate fi aşezat medicul veterinar din localitate, iar ca personaje necuvântătoare avem 400 de oi, câini, paznicul stânei, poliţişti, angajaţi ai lui Martin Muler, păsărele mii şi stele făclii.

P-un picior de plai

După spusele soţilor Constantin Bancu (38 de ani), zis Uto, şi Elisabeta Bancu, zisă Tuţa, povestea începe în februarie 2009, când respectivii au înregistrat o cerere la primăria din localitate, pentru a lua în arendă o păşune în zona Mestecănişul, de la Noul Român. În acea perioadă turma lor număra 400 de oi. La primărie li s-a spus că nu există păşune liberă. „Ştiam sigur că primăria Arpaşu de Jos deţine păşune în zona Arpaşu de Sus şi la Noul Român. Cum domnul Martin Muler era consilier la primărie, n-a avut interesul să lase pe alţii să intre şi să păşuneze în zonele respective, fiindcă scopul lui era să concesioneze acel teren pentru a încasa subvenţiile de la UE şi de la statul nostru, subvenţii care în zona noastră ajung până la 300 de euro/ha”, spune Tuţa. Văzând că nu li se soluţionează cererea, soţii Bancu au mers în audienţă la Amalia Cindrea, cea care deţinea la acea vreme funcţia de subprefect la Prefectura Sibiu. Prefectura a confirmat că primăria din Arpaşu deţinea păşuni neconcesionate. Rromii susţin că, la rândul său, Martin Muler a fost chemat de subprefectul Amalia Cindrea, unde a promis că le rezolvă problema. „Domnul Muler a rugat-o pe doamna Cindrea să ne dea telefon şi să ne spună că ne dă din proprietatea dânsului o păşune la Gherdeal, pe care s-o păşunăm gratuit timp de cinci ani de zile. Am crezut c-a făcut Dumnezeu o minune”, adaugă Tuţa.

Pentru un pumn de euro
În aceeaşi zi în care au primit telefon de la Prefectură, Martin Muler bătea la poarta soţilor Bancu. Ştiindu-l om serios, investitor în terenuri, turism, fermier, etc., şi mai ales la gândul că, prin tradiţie, saşii sunt recunoscuţi a fi oameni gospodari, harnici şi mai ales cinstiţi, rromi l-au poftit în casă, neştiind cum să-i mulţumească mai bine. După cum afirmă Uto, atunci şi-au dat seama că sasul Martin Muler nu se încadra în tiparul cunoscut al saşilor. „Staţi aşa, c-aţi înţeles greşit”, a zis domnul Martin. „Eu vă dau păşunea mea de la Gherdeal s-o păşunaţi gratis cinci ani de zile, dar cu condiţia ca voi să-mi daţi în avans 10.000 de euro, cu care, vă promit sub cuvânt de onoare, că o să cumpăr teren tot în zona respectivă, pe care o să-l păşunaţi tot voi cu animalele”, ar fi zis sasul. „Atunci mi-am dat seama că e ceva necurat la mijloc. L-am refuzat, iar dumnealui ne-a spus că în alte condiţii nu ne mai întâlnim şi să nu mai amintim că vrem păşunea de la Mestecăniş, că o să fie jale, ne aliniază şi ne ruinează”, spune Uto. După acea discuţie aprigă au mers din nou la primărie, unde au cerut primarului să le rezolve cererea iniţială.

Ori eşti bolnăvioară, drăguţă mioară?
„La două-trei zile după ce ne-a cerut Martin banii, a apărut în ziarul „Tribuna” din Sibiu un articol în care scria că tuturor oierilor din Arpaşu de Jos le mor oile pe câmp de maladia oii nebune. Am mers la primar şi l-am întrebat cine a scris articolul, că noi nu avem nici o oaie bolnavă. A zis că vicele a dat ştirea la ziar, dar eu ştiu sigur că domnul Martin a pus totul la cale, ca să nu mai avem nici o posibilitate să mai ţinem animalele. Primăria, în al cărui saivan ţinusem oile peste iarnă, ne-a scos animalele mai devreme decât trebuia, păşune nu aveam unde să le ducem, prietenii nu le acceptau la ei în turmă de frică să nu se îmbolnăvească şi ale lor. Ce era de făcut, că se apropia Paştele şi trebuia să vindem mieii?! Eram zăpăciţi total”, îşi aminteşte Tuţa.

Drăguţule bace, dă oile-ncoace

„În acea perioadă tot venea domnul Martin la noi la poartă şi zicea, bă, Utule, dacă nu faci rost de cei 10.000 de euro, ca să te las pe păşunea de la Gherdeal, unde le mai ţii? Că nici în saivanul primăriei nu poţi să le laşi, nici la oameni nu poţi să le ţii. Singura posibilitate ar fi să mi le vinzi mie, că altfel o să fii obligat să le omori.” M-am gândit că n-am chiar nici o scăpare şi i le-am vândut. I-am dat 206 oi mari şi 183 de miei. Urma să mergem la medicul veterinar şi să facem transferul pe numele domnului Muler. L-am sunat pe doctor şi acesta m-a sfătuit (abia acum văd cât de bun a fost sfatul) să nu fac transferul până nu-mi dă Martin toţi banii. „Un an de zile m-am ţinut de capul lui să-mi dea banii, până acum dându-mi doar 19.000 de lei , mai având să-mi dea 38.000 de lei. Şi i-am mai dat şi cu 280 de lei oaia, când preţul pieţei era de 400 de lei pe oaie! Dar ce era să fac dacă băgase şopârla aia în ziar şi nimeni nu mai îndrăznea să cumpere miei, că sunt oile bolnave? Doar el, care inventase povestea din presă ştiind că e neadevărată boala putea să cumpere fără grijă şi la un preţ mic, nu?”, se plânge Uto. După tranzacţie şi întocmirea unui act de vânzare întocmit de mână familia Bancu a mai rămas cu 46 de oi, pe care le-a lăsat în paza unui cioban la Ucea de Sus.

Raid poliţienesc la saivan
„În acest an, pe la sfârşitul lunii septembrie, la saivanul de la Ucea de Sus, unde ţineam oile, au năvălit Cristian Nanaşi, finul şi angajatul lui Martin Muler, împreună cu şase poliţişti şi vreo 20 de angajaţi ai domnului Muler. Prin abuz de putere, fără să ne cheme de faţă, au luat 11 oi de-ale noastre, spunând că sunt oile domnului Martin şi că noi le-am furat de la el. Nanaşi şi poliţiştii au întocmit un proces verbal în absenţa noastră. Pe cel care păzea oile, Marin, l-a ameninţat cu cătuşele, l-a luat şi l-a băgat în maşina poliţiei. Iniţial scenariul era să se ţină oile la poliţie până dimineaţa, când venea veterinarul să verifice crotaliile. Numai că, s-au dus direct în turma lui Muler. S-a făcut un dosar la poliţie, s-au verificat crotaliile şi s-a constatat că sunt oile noastre. Dar şi-n ziua de azi tot la Muler au rămas. Am consultat un avocat şi ne trebuie 6.000 de lei ca să-l dăm în judecată, dar deocamdată nu-i avem”, spune Tuţa. Contactat, sasul Martin Muler a refuzat întâlnirea cu reporterul ziarului „Concret”, declarând scurt la telefon: „Le-am dat toţi banii, nu mai am nici o datorie faţă de ei. I-am ajutat cu terenuri, le-am dat terenuri în arendă”. Până una-alta, pe piciorul de plai, pe gura de rai de la Arpaşu pasc înmulţite oile lui Marin Muler.